Ce ati spune daca peste doar cateva luni cu totii am putea descarca muzica de pe internet, in mod legal? Sau ce ati crede daca file sharing-ul ar deveni legal? Cu anumite conditii, desigur!
Iata doua subiecte care se discuta intens in aceste zile, atat in Europa, cat si in Statele Unite ale Americii. Despre legalizarea schimbului de fisiere intre utilizatorii retelelor de tip torrents, ce sa mai vorbim, ar fi visul oricarui utilizator de internet din lume.
Problema cu descarcarea muzicii insa o avem mai mult noi, cei din esalonul doi al tarilor din Uniunea Europeana, dar, dupa actiunile Comisiei Europene, se pare ca nici ceilalti cetateni europeni, cu state mai vechi in UE, nu sunt prea fericiti din acest punct de vedere. Aceasta, pentru ca, in prezent, majoritatea site-urilor pentru descarcarea legala a pieselor muzicale isi limiteaza vanzarile la tara unde isi au sediul, din cauza regulilor de drepturi de autor si a taxelor din diversele tari din Europa. Or, in urma unei mese rotunde intre Comisia Europeana si reprezentantii industriei muzicale, mai multe organizatii au fost de acord sa semneze un set de reguli pan-europene (care ne vor acoperi si pe noi, utilizatorii din Romania).
Intreg repertoriul EMI, in mana UE
Astfel, spre exemplu, Sacem, organizatia care gestioneaza veniturile din drepturile de autor pentru artistii francezi, a confirmat ca va pune la dispozitia tuturor o colectie de cantece, relateaza “The Wall Street Journal”. De asemenea, casa de discuri EMI isi va lasa intreg repertoriul in mana administratorilor de drepturi de autor din cadrul UE, iar reprezentantii Apple au declarat ca ar lua in considerare acordarea dreptului de a cumpara muzica in format digital tuturor persoanelor din UE, daca se ajunge la un consens in privinta reglementarilor in domeniul drepturilor de autor.
Profesor de drept de la Harvard, sustinator al file sharing-ului
Intre timp insa, peste Ocean, unul dintre cei mai prestigiosi avocati din Statele Unite ale Americii, Charles Nesson, profesor de drept la Harvard, a pornit o lupta ce ar putea avea ca deznodamant legalizarea file sharing-ului. El apara un student care a absolvit Universitatea din Boston si care a fost invinuit de traficarea unor fisiere protejate prin legea drepturilor de autor si spune ca are o strategie ce in mod sigur ii va aduce castig de cauza in instanta. In cazul in care ar castiga, acest lucru s-ar traduce prin legalizarea schimbului de fisiere prin intermediul retelelor de tip peer-to-peer (P2P) a oricarui tip de material, protejat sau nu de copyright. Cu o conditie: materialul descarcat sa nu fie apoi valorificat prin copiere si vanzare.
Germania a rezolvat cumva problema
Acest lucru se intampla deja in Europa, in Germania, unde procurorii landului Renania de Nord-Westfalia au decis, incepand cu luna august 2008, ca file sharing-ul se poate face legal, atat timp cat e facut in limita bunului simt. Satui de numarul mare de procese cu care au fost confruntati la un moment dat, nemtii au stabilit ca nivelul maxim acceptat al daunelor comerciale pricinuite de fanii torrentelor poate fi de 3.000 de euro. Astfel, o piesa muzicala a fost evaluata la 1 euro, iar un film valoreaza in jur de 15 euro. Insa un album care inca nu a iesit pe piata sau un film care nici nu a apucat inca sa ruleze in cinematografe sau sa fie lansat in magazine va avea o valoare considerabil mai mare.
Aceste reguli sunt valabile atat pentru Renania de Nord-Westfalia, cat si pentru alte landuri, cum ar fi Bavaria, Baden-Wurtemberg, Saxonia, Saxonia-Anhalt, dar si pentru cei care locuiesc in capitala, Berlin.
Integral in Romania Libera