Banca Europeana de Investitii (BEI) a aprobat un imprumut de 400 milioane euro pentru Ford Romania, din totalul de 750 milioane euro acordat companiilor auto europene, ca sa realizeze masini mai eficiente energetic si care emit mai putine noxe, a anuntat institutia.
Astfel, Ford va primi credite de 400 milioane euro pentru constructia si operarea unei fabrici de masini si motoare la Craiova, reabilitarea tehnica a fabricii existente achizitionate de compania americana, precum si 200 milioane euro pentru activitati de cercetare si dezvoltare la fabrica din Germania.
De asemenea, producatorul auto olandez DAF Trucks va primi 150 milioane euro pentru un proiect de cercetare si dezvoltare.
In total, din decembrie pana in prezent, BEI a aprobat imprumuturi de 5,2 miliarde euro pentru industria auto europeana, din care 3,5 miliarde euro au fost acordate prin facilitatea bancii de asigurare a unui transport mai curat.
La reuniunile din iunie si iulie ale boardului BEI vor fi discutate imprumuturi si pentru producatorii de componente.
Ford anuntase in ianuarie ca intentioneaza sa investeasca in modernizarea uzinei de la Craiova, pentru a ajunge la o productie anuala de 300.000 de autovehicule si de 300.000 de motoare cu incepere din 2011.
Ford anuntase, totodata, constructia la Craiova a unui nou model in 2010 si a unui al doilea in 2011.
La randul sau, presedintele Traian Basescu declarase pe 19 martie ca Banca Europeana de Investitii va aproba un credit de 400 milioane euro pentru Ford, iar in a doua parte a anului va fi aprobat un imprumut de 200 milioane euro pentru Renault.
NewsIn