Economia UE arata semne pozitive, dar nu a reintrat pe crestere, spune Almunia

Economia Uniunii Europene (UE) a aratat primele semne pozitive in contextul celei mai severe crize de la fondarea grupului, in urma cu 50 de ani, dar nu exista indicatori ai unei reveniri a cresterii, a declarat un oficial al Uniunii, relateaza Reuters.

Comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, a declarat in cadrul unui forum de afaceri ca pietele financiare s-au stabilizat, in timp ce dobanzile pe termen scurt au coborat puternic.

“Exista semne care arata o stabilizare a pietelor bursiere, iar conditiile financiare ale companiilor par sa se imbunatateasca, daca avem in vedere fluxul masiv de emisiuni de obligatiuni de luna trecuta”, a spus Almunia.

Acesta a mai adaugat ca si economia reala da semne pozitive, ceea ce arata rapoartele privind increderea in sectorul afacerilor si cele privind exporturile. Rezultatele stimulilor fiscali si monetari ar trebui sa fie vizibile in urmatoarele luni.

“Totusi, chiar daca recesiunea pare ca se tempereaza, nu putem afirma ca a revenit cresterea economica”, a spus comisarul.

Acesta a indemnat guvernele europene sa implementeze rapid programele de stimuli fiscali, pentru accelerarea revenirii, dar in acelasi timp sa fie pregatiti sa retraga fondurile o data cu revenirea cresterii economice.

Almunia este de parere ca, in afara de stimulii fiscali, guvernele ar trebui sa se orienteze asupra impactului negativ al incetinirii activitatii pe piata muncii si sa accelereze restructurarea bancilor.

“Avem nevoie ca bancile sa divulge in totalitate pierderile suferite pentru ca guvernul sa poata oferi sprijin in cea mai eficienta maniera”, a explicat el.

“Criza nu va fi rezolvata niciodata numai prin injectarea de fonduri publice in sectorul bancar afectat de criza. Acest lucru s-a intamplat in Japonia la inceputului anilor ’90 si a dus la un deceniu de ‘banci zombie’, crestere economica slaba si deflatie”, a precizat Almunia.

Totodata, comisarul crede ca bancile din UE trebuie sa fie supuse unor teste de stres, asemenea celor americane, conform indemnelor Comisiei Europene, pentru a verifica daca aceasta dispun de un nivel adecvat de capital pentru a face fata unor conditii economice si mai sumbre, in cazul in care acestea vor aparea pe piata.

NewsIn