Kingston: Preturile pentru memorii continua sa creasca

Reprezentantii companiei sustin ca in unele cazuri preturile s-au dublat, dar ele raman tot sub nivelul maxim inregistrat anul trecut.

Pierderile inregistrate pe fondul crizei au fortat marii producatori internationali de memorii – Samsung, Toshiba, Hynix – sa isi reduca productia, determinand cresterea preturilor de vanzare ale memoriilor RAM si flash pentru prima oara in ultimii ani.

“Piata a crescut in conditiile scaderii productiei, astfel incat s-a creat o presiune pe preturi, care au inceput sa creasca din luna decembrie”, a declarat Mihai Marcu, directorul de dezvoltare al Kingston Technology Romania, subsidiara locala a producatorului american de memorii RAM pentru PC-uri si stick-uri USB.
“Retailerii au fost obisnuiti ca preturile sa scada, dar din decembrie 2008 au inceput sa creasca, in unele cazuri chiar dublandu-se, in conditiile in care in anii anteriori 11 luni din 12 se aflau in declin”, spune Marcu.
Citand date DRAM Exchange, o bursa dedicata tranzactiilor de memorii, reprezentantul Kingston a subliniat ca pretul mediu al unui stick USB de 8 GB aproape s-a dublat de la sfarsitul lunii decembrie pana in prezent, de la 8 la 15 dolari.
Pretul este insa sub nivelul anului trecut, respectiv 24 de dolari. Pentru o memorie USB de 4 GB, pretul mediu a scazut pe parcusul anului trecut de la 12 la 3 dolari, dar a urcat in ultimele patru luni la 8 dolari.
“Cresterea se bazeaza si pe un zvon potrivit caruia Apple, care detine 20% din consumul de memorii flash, ar putea plasa comenzi pentru un nou player cu o capacitate foarte mare de stocare”, a precizat Marcu, adaugand ca cei mai avantajati de aceasta situatie sunt distribuitorii si subdistribuitorii: “Atunci cand preturile cresc, acestia sunt mai motivati sa tina un stoc, iar riscul de a pierde bani in retail este mai mic.”

Afaceri de 2,4 mil. dolari in trim. I
Subsidiara locala a Kingston Technology a inregistrat o cifra de afaceri de 2,42 mil. dolari in primul trimestru al acestui an, in scadere cu 17% fata de perioada similara din 2008, pe fondul eroziunii preturilor.
Astfel, desi vanzarile au scazut, compania a livrat in primul trimestru 172.000 de memorii flash (carduri pentru aparate foto si stick-uri USB, care au ponderi aproximativ egale), cu 23% mai mult decat in 2008, in timp ce cresterea pe memorii a fost de aproape 200%, la 65.000 de unitati.
Mihai Marcu spune ca mediul economic actual face dificila stabilirea unui obiectiv financiar pe intreg anul, o tinta ambitioasa a companiei fiind pastrarea nivelului de anul trecut (10,6 mil. dolari).

Romania este o piata atipica
Kingston a lichiditat din aprilie stocurile de memorii USB de 2 GB, cel mai mic produs din portofoliul companiei avand capacitatea de 4 GB (si un pret mediu de aproape 40 de lei), spune Marcu, care se pregateste sa aduca incepand cu trimestrul urmator stick-uri de 128 si 256 GB.
“Clienti sunt, pentru ca Romania este o piata atipica. Actualele memorii USB de capacitate mare (32 si 64 GB) sunt foarte cautate, avand ponderi din ce in ce mai mari in vanzari”, explica oficialul Kingston.
Produsele Kingston sunt distribuite in Romania de Asesoft, RHS, Asbis, Avnet si Elko Tech. Compania nu intentioneaza sa incheie alte parteneriate.
http://www.zf.ro/business-hi-tech/kingston-preturile-pentru-memorii-continua-sa-creasca-4369320/

Economia UE arata semne pozitive, dar nu a reintrat pe crestere, spune Almunia

Economia Uniunii Europene (UE) a aratat primele semne pozitive in contextul celei mai severe crize de la fondarea grupului, in urma cu 50 de ani, dar nu exista indicatori ai unei reveniri a cresterii, a declarat un oficial al Uniunii, relateaza Reuters.

Comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, a declarat in cadrul unui forum de afaceri ca pietele financiare s-au stabilizat, in timp ce dobanzile pe termen scurt au coborat puternic.

“Exista semne care arata o stabilizare a pietelor bursiere, iar conditiile financiare ale companiilor par sa se imbunatateasca, daca avem in vedere fluxul masiv de emisiuni de obligatiuni de luna trecuta”, a spus Almunia.

Acesta a mai adaugat ca si economia reala da semne pozitive, ceea ce arata rapoartele privind increderea in sectorul afacerilor si cele privind exporturile. Rezultatele stimulilor fiscali si monetari ar trebui sa fie vizibile in urmatoarele luni.

“Totusi, chiar daca recesiunea pare ca se tempereaza, nu putem afirma ca a revenit cresterea economica”, a spus comisarul.

Acesta a indemnat guvernele europene sa implementeze rapid programele de stimuli fiscali, pentru accelerarea revenirii, dar in acelasi timp sa fie pregatiti sa retraga fondurile o data cu revenirea cresterii economice.

Almunia este de parere ca, in afara de stimulii fiscali, guvernele ar trebui sa se orienteze asupra impactului negativ al incetinirii activitatii pe piata muncii si sa accelereze restructurarea bancilor.

“Avem nevoie ca bancile sa divulge in totalitate pierderile suferite pentru ca guvernul sa poata oferi sprijin in cea mai eficienta maniera”, a explicat el.

“Criza nu va fi rezolvata niciodata numai prin injectarea de fonduri publice in sectorul bancar afectat de criza. Acest lucru s-a intamplat in Japonia la inceputului anilor ’90 si a dus la un deceniu de ‘banci zombie’, crestere economica slaba si deflatie”, a precizat Almunia.

Totodata, comisarul crede ca bancile din UE trebuie sa fie supuse unor teste de stres, asemenea celor americane, conform indemnelor Comisiei Europene, pentru a verifica daca aceasta dispun de un nivel adecvat de capital pentru a face fata unor conditii economice si mai sumbre, in cazul in care acestea vor aparea pe piata.

NewsIn

Isarescu: Trebuie sa scoatem criza din capul nostru

Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a atras atentia, la Iasi, asupra abordarii in discursul public si politic a crizei financiare mondiale, subliniind ca exista si o dimensiune mediatica a crizei, care influenteaza evolutia acesteia.

Exista o dimensiune a acestei crize financiare, una mediatica, care nu trebuie neglijata si care ne influenteaza. Si inainte de a iesi din aceasta criza, noi romanii trebuie sa scoatem criza din capul nostru. Este foarte important, nu e vorba de a intra intr-o stare de euforie, dar a pune un diagnostic corect si a vedea dimensiunea adevarata a impactului crizei este o preconditie a unor politici corecte”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul unei prelegeri sustinute la Universitatea “Al.I.Cuza”.

Guvernatorul BNR a vorbit si despre o “concurenta neloiala” intre specialistii care pun in practica politici de atenuare a crizei si dezbaterea publica, scrie NewsIn.”Vom avea mereu probleme de comunicare si o concurenta neloiala cu dezbaterea publica de tip catastrofa. (…) Dezbaterea publica are libertatea sa spuna orice, dar noi, cei pusi sa tina de niste manete, nu avem libertatea sa facem orice si nici nu trebuie sa ne lasam influentati prea mult de dezbaterea publica decat in sensul ca atunci cand vedem ca ea se duce mult prea departe de realitate sa intervenim”, a precizat guvernatorul.

El a subliniat ca BNR niciodata nu a sustinut ca va “anula” criza, el apreciind ca astfel de mesaje in discursul public sau cel politic sunt “false”.

“Nu ne propunem sa oprim criza la granita, ci doar sa atenuam pantele acesteia. Actionam asupra curbelor, incercam sa atenuam pantele curbelor, nu putem ajunge nici la aplatizare si nici sa dam la o parte criza. Aceasta este o iluzie periculoasa care se transmite societatii romanesti. (…) Romania va putea sa atenueze foarte mult impactul crizei financiare din punct de vedere al autoritatilor si al politicilor macroeconomice”, a mai spus guvernatorul BNR.

In discursul sau, Mugur Isarescu a mai subliniat ca o criza financiara era inevitabila, fiind o influenta naturala a ciclurilor economice. “Nu este nevoie sa descoperim America, este suficient sa ne uitam la alte tari, sa venim cu solutii si politici care au fost deja aplicate, iar solutiile le gasim in lucrarile de specialitate si in bunul-simt economic. Restul e zgomot”, a declarat guvernatorul BNR.

Isarescu a sustinut ca principala provocare a anului 2009 este implementarea ajustarilor prevazute in raporturile cu Uniunea Europeana si cu Fondul Monetar International. “Nereusita de a implementa masurile prevazute va duce la o pierdere de credibilitate mai mare decat importul de credibilitate facut prin aceste acorduri”, a subliniat Mugur Isarescu.

Mugur Isarescu se afla intr-o vizita de doua zile la Iasi, miercuri guvernatorului BNR fiindu-i acordat titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii “Al.I.Cuza”.

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/64558/Isarescu-Trebuie-sa-scoatem-criza-din-capul-nostru.html

Cum îţi faci pensiune cu bani europeni?

Pensiunea, în turismul autohton, nu este o afacere de proporţii.  Însă, pentru mulţi români, acest business este foarte tentant, mai ales că pot primi finanţare de la Uniunea Europeană.

Birocraţia şi mecanismul de primire a banilor îi opresc din drum pe mulţi dintre cei care râvnesc la banii europeni. Proiectele privind înfiinţarea de pensiuni în mediul rural sunt susţinute de măsura 313 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Beneficiarii pot fi persoane fizice, microîntreprinderi, comune şi ONG-uri.

Chiar dacă, la momentul depunerii cererii de finanţare, beneficiarul este persoană fizică, aceasta trebuie să devină persoană fizică autorizată sau microîntreprindere până la semnarea contractului de finanţare. ONG-urile şi primăriile pot primi finanţare de până la 100%.

Beneficiarii pot alege între pensiunile turistice şi cele agroturistice. În cazul pensiunilor turistice, finanţarea poate ajunge până la 200.000 de euro, iar cofinanţarea de 50% este asigurată de beneficiar. La cele agroturistice, finanţarea maximă merge până la 70.000 de euro, iar cofinanţarea asigurată de fondurile europene se ridică până la 70% din cheltuielile eligibile.

http://www.capital.ro/articol/cum-iti-faci-pensiune-cu-bani-europeni-119527.html

Bilantul gripei porcine in Mexic a ajuns la 60 decese si 2.386 imbolnaviri

Bilantul gripei porcine in Mexic a ajuns la 60 de decese confirmate, cu doua mai multe decat marti, si la 2.386 imbolnaviri, a anuntat astazi ministrul mexican al sanatatii

Scaderea in intensitate a epidemiei in Mexic este “sistematica”, a spus acesta, repetand ca nu exista niciun risc pentru turistii din statiunile balneare, relateaza NewsIn.

Nu s-a inregistrat niciun caz in statiuni precum Puerto Vallarta si Los Cabos, aproape de Statele Unite, sau pe insula Cozumel, in apropiere de Cancun, a subliniat ministrul.

Sapte cazuri au fost confirmate in Cancun si opt in Acapulco, unde barurile si discotecile au fost inchise ca precautie, iar aceste cazuri dateaza de la sfirsitul lunii aprilie, potrivit autoritatilor.
http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/International/130589/Bilantul-gripei-porcine-in-Mexic-a-ajuns-la-60-decese-si-2-386-imbolnaviri.html

Criza nu i-a determinat pe romani sa economiseasca

Anul trecut, mai putin de un roman din trei a pus ceva bani deoparte. In 2008, doar 29% dintre romani au economisit pentru a-si asigura un sprijin financiar sigur pentru viitor. Acesta este rezultatul studiului desfasurat de Henley Centre Headlight Vision pentru Aviva in anul 2008. Contextul economic international i-a pus pe ganduri pe majoritatea romanilor, insa putini sunt cei care au si actionat in concordanta. Cei mai prevazatori sunt bucurestenii si dobrogenii, 38% si respectiv 35% declarand ca au facut economii pentru situatiile neprevazute, iar pe primul loc in topul regiunilor care nu economisesc se afla locuitorii Moldovei – 75% nu au economisit si nici nu planuiesc sa isi schimbe comportamentul in viitorul apropiat.

Dintre putinii romani care si-au pus banii deoparte, doar 7% au reusit sa economiseasca mai mult de 100 de euro/an.

In acelasi timp, doar 4% dintre respondenti au declarat ca au reusit sa puna deoparte peste 1.500 de euro/an, peste 10% dintre acestia fiind bucuresteni. Printre motivele principale care ii impiedica pe romani sa economiseasca se numara faptul ca nu isi pot permite (64%), creditele mari pe care le au in prezent (18%), lipsa increderii in produsele financiare (13%), riscul de a-si pierde banii investiti (12%) sau ca prefera mai mult sa cheltuiasca banii decat sa-i economiseasca util (7%).

Cu privire la viitor, cei mai optimisti raman tinerii cu varste cuprinse intre 25-34 de ani, 35% dintre acestia considera ca situatia se va schimba in bine si ca vor avea posibilitatea de a pune bani deoparte pentru situatii neprevazute.

Cotidianul

Planul anticriza a murit! Traiasca noul plan!

Dupa prima incercare esuata, Guvernul pregateste, dupa incheierea acordului cu FMI si CE, un al doilea plan de relansare economica, incluzand ajutoare de stat acordate companiilor din domeniile strategice si garantarea creditelor contractate de tineri pentru achizitionarea primei locuinte, a anuntat premierul Emil Boc. Acest al doilea plan economic reprezinta o continuare a programului de masuri anticriza adoptat la inceputul anului, a aratat seful Guvernului, la dezbaterea in Parlament a motiunii de cenzura depuse de PNL si UDMR.

Planul prevede acordarea de garantii si ajutoare de stat pentru firme care lucreaza in domenii considerate strategice, precum agricultura, constructiile, infrastructura, turismul, mediul si sanatatea, si garantarea creditelor contractate de tineri pentru achizitionarea primei locuinte, ca o modalitate de relansare a pietei de constructii, potrivit Mediafax. Alte masuri incluse in program sunt sprijinirea productiei agricole si eliminarea sau reducerea, pana la 15 iunie, a 179 taxe si tarife parafiscale.

Intreprinzatorii s-au aratat bucurosi ca in sfarsit propunerile lor pentru relansarea economiei sunt in atentia Guvernului, doar ca asteapta sa le vada puse si in practica. In plus, acestia sunt oarecum sceptici, deoarece Guvernul vine cu un al doilea de plan de relansare a economiei, cand nu l-a finalizat nici macar pe primul.

”Apreciem faptul ca Guvernul implementeaza un al doilea plan anticriza, dar ce s-a intamplat cu primul? Eu cred ca ar fi normal sa terminam intai ce am inceput si apoi sa ne apucam de un alt plan. Primul plan cuprindea printre altele neimpozitarea profitului reinvestit, achitarea datoriilor statului catre firme, un tratament adecvat fata de firmele care sunt la zi cu datoriile, dar nimic din toate astea nu s-a rezolvat. Toate sunt la stadiul de promisiune”, a declarat pentru Curierul National Ovidiu Nicolescu, presedintele Consiliului National pentru Intreprinderi Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). In plus, acesta sustine ca ”atunci cand vine vorba de masuri care sa ajute agentii economici, Guvernul uita sa le mai aplice, dar in schimb adopta imediat, prin ordonante de urgenta, masuri care lovesc direct in ei, cum ar fi impozitul minim”.

Masurile au fost propuse de patronate de la inceputul anului

Totodata, presedintele Uniunii Nationale a Patronatelor cu Capital Privat din Romania (UNPCPR), Costel Olteanu, sustine ca fiecare leu din imprumutul de la FMI ar trebui investit foarte atent. ”Ne bucuram ca premierul fructifica interminabilele sedinte de la inceputul anului referitoare la masurile anticriza. Mai mult ca, in mare parte, ideile corespund patronatelor si sindicatelor. Exista doar o problema, ce facem cu primul plan, de care Guvernul a cam uitat. Inca nu s-au primit banii de la stat, iar multe firme sunt in pragul falimentului, aici vad ca nu se inainteaza deloc cu achitarea datoriilor. Vreau doar sa atrag atentia Guvernului ca fiecare leu investit din acest imprumut de la FMI sa se faca in infrastructura pentru a se crea valoare adaugata si noi locuri de munca”, a declarat, pentru Curierul National, Costel Olteanu.

In relaxarea fiscala nu crede nimeni

Pe de alta parte, reprezentantii patronatelor nu cred ca Guvernul va elimina acele 179 taxe si tarife parafiscale vizate. ”Pe acest subiect trebuiau sa existe discutii serioase cu reprezentantii ANAF si ai Finantelor, dar totusi nu cred ca Guvernul va reduce acele taxe, pentru ca asta inseamna o relaxare a fiscalitatii, de care Guvernul nu stie ce inseamna”, a afirmat Costel Olteanu. De aceeasi parere este si presedintele CNIPMMR, care sustine ca pentru a elimina taxe erau nevoie de discutii serioase cu partenerii sociali. ”Nu am fost consultati sa putem spune si noi care taxe trebuiau eliminate sau reduse si care nu. Probabil vor fi eliminate cele care ii incomodau pe ei, nu pe noi, patronii”, subliniaza Ovidiu Nicolescu. Acesta a adaugat ca reprezentantii Consiliului pentru IMM au cerut Guvernului un program de implementare si unul de monitorizare a imprumutului cu FMI, doar ca nu au fost informati de nimic. ”Dialogul social este un lucru maret pentru guvernanti”, a explicat Nicolescu.

”Primul plan cuprindea printre altele neimpozitarea profitului reinvestit, achitarea datoriilor statului catre firme, un tratament adecvat fata de firmele care sunt la zi cu datoriile, dar nimic din toate astea nu s-a rezolvat. Toate sunt la stadiul de promisiune” (Ovidiu Nicolescu, presedinte CNIPMMR)

Curierul National

Paradisurile fiscale impanzesc lumea

Statele vizate tin ascunse conturi de sute de miliarde de euro. Fonduri speculative, societati ascunse, venituri care se scurg printre degetele multor state. Paradisurile fiscale nu au fost niciodata bine vazute. Insa, in contextul crizei care nu iarta pe nimeni, guvernele au devenit mai atente cu destinatia profiturilor obtinute pe teritoriile statelor lor, precum si cu mecanismele ingineriilor financiare care fac, anual, ca sute de miliarde de euro sa “evadeze” din calea taxelor si impozitelor.

Site-ul MSN Finances a facut o ancheta asupra acestor “aziluri bancare”, dupa ce, cu circa o luna in urma, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a publicat listele cu paradisurile fiscale ce nu respecta regulile mondiale privind schimbul de informatii fiscale. Incolonarea tarilor in liste de paradisuri “albe”, “gri” si “negre” a fost ceruta de cele mai industrializate state membre ale G20.

Integral in Evenimentul Zilei

Amenda-record de peste un miliard de euro pentru compania Intel

Comisia Europeana a impus, ieri, o amenda de 1,06 miliarde euro producatorului de procesoare Intel si a indicat grupului american sa renunte la reducerile ilegale de preturi si la alte practici anticoncurentiale, menite sa elimine din piata compania rivala AMD. “Intel a afectat milioane de consumatori europeni prin actiunile deliberate de eliminare a competitiei de pe piata chip-urilor pentru calculatoare timp de mai multi ani”, a declarat comisarul european pentru competitie, Neelie Kroes, citata de Mediafax.

Executivul UE a ajuns la concluzia ca Intel a platit producatorii de computere pentru a-i determina sa amane sau anuleze produse bazate pe procesoarele AMD si a realizat reduceri ilegale si confidentiale de preturi pentru a se asigura ca industria foloseste in primul rand procesoare Intel. Paul Otellini, presedinte si director general al grupului american Intel, a anuntat ca va contesta hotararea la Tribunalul European de Prima Instanta. “Nu suntem de parere ca practicile noastre au contravenit legislatiei europene. Rezultatul firesc al unei piete competitive cu doar doi furnizori majori este ca atunci cand unul vinde mai mult, celalalt vinde mai putin”, spune Paul Otellini.

Gardianul

Bicicleta electrica cu motor invizibil

Bicicletele se pot dovedi o metoda buna de reducere a cheltuielilor lunare prin folosirea lor in locul automobilului pe distante scurte. Bicicletele sunt eficiente, relativ ieftine, usor de depozitat si nu in ultimul benefice pentru sanatate.

Cei a caror conditie nu a mai fost exersata de ani de zile s-ar putea simti intimidati de spectrul pedalarii continue. Solutia potrivita pentru ei este o bicicleta cu propulsor care sa inlocuiasca total sau partial forta umana.

Ideea nu este noua si nenumarati producatori au aplicat-o intr-o mare varietate de modele. Insa nimeni pana acum intr-un mod atat de discret ca cei de la Gruber Assist. Ei au pus la punct un sistem de propulsie total invizibil ochiului neavizat.

Intreg motorul este ascuns in tubul metalic aflat dedesubtul seii. Are doar 900 grame greutate insa bateriile litiu-ion genereaza o putere de 200 Watti si au o autonomie de 1,5 ore. Entuziasmul celor interesati de aceasta bicicleta ar putea fi temperat doar de pret: 2.500 dolari.

http://www.banknews.ro/stire/28471_bicicleta_electrica_cu_motor_invizibil.html