Cine isi face firma in 2009

Numarul de societati si PFA infiintate a scazut neasteptat de putin pentru un an de criza. Unii au de mult planul de a investi, iar pe altii nevoia i-a impins sa inceapa o afacere. Dimineata, la sediul Registrului Comertului din Bucuresti este destula lume. Cea mai mare parte dintre cei aflati in preajma ghiseelor sunt veniti pentru diverse mentiuni. Unii schimba ceva in actele firmei, iar altii ii suspenda activitatea. Printre cei aflati la Oficiul Registrului Comertului din Capitala sunt insa destui cei care vor sa-si infiinteze o firma.

La parter, in zona rezervata persoanelor fizice autorizate (PFA), toate ghiseele sunt ocupate. Un domn care sta la coada cu un dosar spune ca se afla acolo “pentru ca, din motive de criza, am decis sa ma transform din SRL in PFA”. Nu, cauza nu este impozitul forfetar, precizeaza el, adaugand ca noul bir ii afecteaza in special pe cei care isi cosmetizau profiturile.

Mai multe PFA decat SRL

La etajul destinat persoanelor juridice sunt mult mai multi oameni in asteptare. Multi dintre ei sunt avocati care ii reprezinta pe asociati sau pe actionari. Unul dintre ei spune ca cererile pentru crearea de noi firme au scazut anul acesta fata de 2008, iar el a reusit sa prinda numai doua infiintari in 2009.

O alta avocata isi asteapta randul la ghiseu cu un dosar de infiintare pentru o societate cu raspundere limitata (SRL). “Este un cetatean strain care isi deschide un business in Romania, in domeniul farmaceutic. Are planul de a investi de mai demult si nu a renuntat din cauza crizei”, declara ea. Un coleg de breasla adauga: “Criza este mai mult imobiliara. Daca ti se iveste oportunitatea sa faci o afacere, trebuie sa profiti”.
 
Un patron venit sa-si deschida o firma de servicii de paza si protectie spune ca “aceasta criza nu va dura la nesfarsit. Pentru domeniul meu cel putin, sunt premise bune”.
 
Datele Oficiului National al Registrului Comertului arata ca, in primele patru luni din 2009, in Romania s-au infiintat aproape 45.400 de firme, fata de peste 53.700 in ianuarie-aprilie 2008. Astfel, exista cateva zeci de mii de intreprinzatori care nu s-au speriat de criza si au pus bazele unor noi afaceri.
 
Se poate observa insa ca cel mai mult a scazut infiintarea de SRL si SA (societati pe actiuni), crearea de noi PFA mentinandu-se aproape constanta. De exemplu, numai in luna aprilie 2009, s-au “nascut” peste 4.100 PFA, aproape tot atat cat in aceeasi perioada din 2008 (4.400). In schimb, numarul de SRL si SA a scazut de la aproape 9.000 in aprilie 2008 la aproximativ 5.000 luna trecuta.

Integral in Evenimentul Zilei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *