Pogea: Guvernul va garanta 80% din creditul pentru achizitia primei case

Guvernul va garanta, prin proiectul “Prima Casa”, 80% din valoarea unui imprumut pentru cumpararea unei locuinte de catre persoanele fizice, in special familiile tinere, care nu au avut niciodata o casa, a declarat ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, la finalul sedintei de guvern.

Beneficiarii acestui proiect sunt persoanele fizice care nu au luat pana acum un credit ipotecar si care nu au si nici nu au avut o casa in proprietate, a precizat ministrul.

“Proiectul garanteaza imprumutul pentru cei care vor sa isi cumpere o casa. Statul va garanta 80% din valoarea creditului care urmeaza sa fie garantat de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, caruia ii vom extinde obiectul de activitate, putand garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor”, a spus Pogea.

El a mentionat ca proiectul ar putea debloca piata imobiliara.

Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un imprumut in valoare de 100 de milioane euro, care va fi garantat de catre stat in proportie de 80%. De asemenea, Fondul national de garantare a creditelor va acorda garantii in valoare de aproximativ un miliard de euro pentru creditele ipotecare persoanelor care vor sa-si cumpere o casa, a precizat ministrul.

Potrivit premierului Emil Boc, proiectul “Prima Casa” ar urma sa devina operational in cel mult 60 de zile.Premierul a precizat ca “valoarea maxima a creditului ce va fi garantata este de  60.000 de euro”. “Prin garantarea creditului, se reduce costul acestuia, care devine, astfel, mai accesibil”, a spus Boc.

Guvernul a aprobat miercuri, prin memorandum, programul “Prima Casa”, a anuntat premierul, la finalul sedintei de guvern.

NewsIn

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *