Japonia, tara care isi sacrifica economia, dar nu si angajatii

Masaaki Taruki, proprietarul unui IMM din industria prelucrarii metalului si-a vazut la sfarsitul anului trecut afacerile reduse la jumatate, insa nici o clipa nu s-a gandit sa-si salveze compania prin concedierea unei parti a angajatilor. In schimb, si-a convocat managerii si i-a pus sa se gandeasca la noi modalitati de umplere a timpului liber al salariatilor, scrie International Herald Tribune.

Printre propuneri s-au numarat crearea unei gradini interioare sau un atelier de reparat obiecte din metal. Ca urmare a subsidiilor acordate de guvern, Aruki a dezvoltat in halele firmei, printre cazanele si masinariile puse la conservare din cauza lipsei de comenzi, o adevarata ferma pe care angajatii, pana nu demult obisnuiti sa manipuleze zilnic sute de kilograme de fier topit, o intretin bucurosi ca au inca o ocupatie.

Un alt intreprinzator din centrul Japoniei, Shinano Kogyo, dupa ce a suferit o scadere a afacerii de 70% anul trecut, si-a trimis angajatii la maturat strazi si debarasat gunoaie in cartierele invecinate, activitate platita cu salariul fixat la angajare.

Potrivit ultimelor statistici, economia Japoniei a suferit cea mai serioasa contractie din ultimii 54 de ani, cu un declin trimestrial de 15,2%. Cu toate acestea, doar o mica parte a angajatilor si-a pierdut locurile de munca. Rata somajului este de doar 4,8%, cu mult mai mica decat in Statele Unite ale Americii sau Europa, unde tinde spre 10%.

Procentul redus al somerilor este explicat de analistii niponi prin rolul crescut pe care il are statul in domeniul dinamicii fortei de munca si prin prevalenta ideii ca un serviciu trebuie mentinut o viata intreaga.

“Presiunea mentinerii unei perioade cat mai lungi a job-ului este inca foarte puternica in Japonia. Companiile isi sacrifica mai intai angajatii temporari, apoi reduc timpul de lucru si bonusurile. Sunt dispusi mai degraba sa renunte la furnizori decat la angajati”, spune Peter Matanle, expert in probleme nipone la University of Sheffield.

Totusi, aceasta strategie favorabila salariatilor are costuri economice insemnate si, conform multor analisti pun in pericol economia in ansamblul ei. Reducerea salariilor duce la o reducere a consumului. Patronii se afla in imposibilitatea de a face noi angajari, lovind in mod direct tinerii. Scaderea productivitatii afecteaza competitivitatea Japoniei pe o piata internationala din ce in ce mai agresiva.

“Mentinerea artificiala a excesului de muncitori duce la riscul tinerii in viata a unor afaceri necompetitive sau ale caror produse nu mai au o piata de desfacere. O astfel de abordare poate afecta intr-o masura mult mai mare angajatii pe termen lung”, spune Hisashi Yamada, economist la Japan Research Institute.

http://www.banknews.ro/stire/28692_japonia,_tara_care_isi_sacrifica_economia,_dar_nu_si_angajatii.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *