Plata online prin card in crestere cu 59% la finalul primului trimestru 2009

Valoarea comerţului electronic cu plata online prin card bancar în primele trei luni ale anului a fost de 18,58 milioane de euro, în creştere cu 59% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform RomCard. Numărul de tranzacţii înregistrate în aceeaşi perioadă a fost de aproape 256.000. Prin platforma ePayment, au fost derulate 220.000 de tranzacţii, cu o valoare totală de 17 milioane euro.

“Chiar dacă datele se referă exclusiv la evoluţia plăţii online, ele ne arată că în general comerţul electronic nu este foarte afectat de condiţiile economice actuale, contrar aşteptărilor din piaţă. De asemenea, având în vedere volumele înregistrate la plată prin card şi conform propriilor calcule, estimăm că ponderea plăţilor online prin card a crescut la un procent de 20-22% din totalul metodelor de plată”, afirmă Carmen Sebe, Director General GECAD ePayment.

“Creşterea înregistrată de comerţul electronic într-o perioadă în care toţi jucătorii se aşteptau la scăderi demonstrează, încă o dată, potenţialul acestei industrii. Sper ca evoluţia de până acum să încurajeze companiile mari să abordeze internetul ca şi canal de vânzări adiţional şi să investească în comerţul electronic”, declară Marin Mitroi, Director General RomCard.

În ceea ce priveşte produsele achiziţionate în primele trei luni ale anului, analiza numărului de tranzacţii derulate prin platforma ePayment pe prinicipalele segmente (telecom, turism, etail şi servicii) a evidenţiat creşteri pe aproape toate sectoarele comerţului electronic, excepţie făcând segmentul IT (produse hardware), vânzările de telefoane mobile şi serviciile de recrutare.

Astfel, în sectorul telecomunicaţiilor, numărul tranzacţiilor a crescut în ianuarie-martie 2009 cu 85% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în special datorită evoluţiei pozitive a companiilor care oferă servicii de telecomunicaţii. Turismul şi transporturile reprezintă segmentul care a înregistrat cea mai bună evoluţie, numărul tranzacţiilor fiind cu 111% mai mare faţă de primul trimestru al anului trecut.

“La finalul anului trecut, începutul lui 2009, se considera că turismul va fi printre cele mai afectate domenii. Ofertele speciale practicate de diferiţi operatori de turism şi transporturi au atras însă clienţi şi au generat o creştere puternică a vânzărilor”, explică Carmen Sebe.

Segmentul serviciilor, care ocupă acum locul trei în topul tranzacţiilor, după numărul comenzilor efectuate în magazinele ce lucrează cu GECAD ePayment, a înregistrat o creştere cu 80% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, principalele servicii solicitate fiind cele de acces la conţinut şi găzduire web. Cea mai spectaculoasă evoluţie în sectorul serviciilor a fost înregistrată de asigurările online care au luat avânt în 2009, numărul asigurărilor încheiate online fiind de peste cinci ori mai mari decât în Q1 2008.

În ceea ce priveşte retailul online, singurul segment afectat a fost cel al produselor hardware IT care, în sistemul ePayment, a înregistrat un număr de tranzacţii mai redus cu 22% decât în primul trimestru al anului trecut şi a fost depăşit, ca număr de comenzi, de vânzările de bilete la concerte şi spectacole. Acestea, la rândul lor, au crescut de peste trei ori, ca urmare a numeroaselor concerte anunţate în acest an. În timp ce vânzările pentru produse hardware au scăzut, tranzacţiile cu produse software au crescut cu 123%.

Alte produse cu o evoluţie foarte bună a numărului de comenzi achitate cu card bancar, la categoria retail online, au fost florile, cadourile, jucăriile, cărţile şi confecţii. La nivelul întregului sector al retailului online, numărul tranzacţiilor online a fost cu 80% mai mare decât în primele trei luni ale anului trecut.

Sursa: http://www.smartfinancial.ro/smartfinancial/afaceri+%26+investitii/plata+online+prin+card+in+crestere+cu+59%25+la+finalul+primului+trimestru+2009