Impozitarea cu 16% a tranzactiilor imobiliare ar duce la o crestere artificiala a preturilor

Impozitarea cu 16% a veniturilor obtinute de catre persoanele fizice din tranzactiile comerciale cu terenuri si apartamente va duce la o crestere artificiala a preturilor imobilelor, care deja sunt destul de mari, a declarat presedintele UNNPR, Dumitru Viorel Manescu.

“Masura ar fi foarte dura pentru persoanele care vand o locuinta pentru a-si achizitiona o alta locuinta in sensul ca acestea ar pierde 16% din pretul de vanzare. De altfel, pentru a-si acoperi aceasta pierdere, cetatenii vor fi tentati sa majoreze pretul de vanzare al imobilelor cu 16%, fapt ce va duce la o crestere artificiala a preturilor imobilelor si asa destul de mari”, a spus presedintele UNNPR.

Criza economica si financiara a dus la o scaderea cu peste 70% a veniturilor notarilor pe primele luni ale anului, ca urmare a crizei economice, a adaugat Dumitru Viorel Manescu.

Consilierul superior in cadrul ANAF Paul Coman a declarat, la inceputul lunii martie, ca tranzactiile imobiliare in scop comercial facute de persoanele fizice ar putea fi impozitate cu 16%, aceasta masura fiind avuta in vedere la elaborarea noului Cod Fiscal.

Prin introducerea acestei masuri, cel care vinde ar urma sa plateasca un impozit de 16% pe castig si TVA de 5% sau 19%, in functie de valoarea imobiliului, a declarat in legatura cu aceasta propunere Gabriel Biris, partener la firma de avocatura Biris Goran.

El a adaugat ca, in acest moment, pentru tranzactiile cu imobile mai vechi de trei ani se plateste un impozit de 1% din pretul de vanzare, in cazul imobilelor a caror valoarea e mai mica de 200.000 de lei, si de 2% pentru cele care depasesc acest prag. Totodata, pentru cladirile mai noi de trei ani se plateste un impozit intre 2% si 3% din pretul de vanzare.

NewsIn