Boc: Guvernul nu pregateste alte taxe, iar impactul impozitului minim va fi evaluat la finele anului

Executivul nu pregateste in acest moment niciun act normativ privind introducerea altor taxe sau majorarea cotei unice si a TVA, iar impactul impozitului minim va fi evaluat in ultima parte a anului, a declarat marti premierul Emil Boc.

“Nu avem in lucru in acest moment niciun act care sa pregateasca introducerea altor taxe sau majorarea cotei unice sau a TVA. Este adevarat ca avem in pregatire si in analiza neimpozitarea profitului reinvestit pentru tehnologie si cercetare. Este o masura care trebuie corelata cu tot ce inseamna bugetul statului”, a declarat Boc.

In ceea ce priveste impozitul minim, Boc a spus ca Executivul va analiza modalitatea in care “s-a regasit in activitatea economica si daca scopul pe care si l-a propus l-a atins”. “Vom face aceste evaluari, dar dupa toamna”, a spus Boc.

Ministrul IMM-urilor, Constantin Nita, a declarat la inceputul lunii mai ca impozitul minim este o masura temporara si ar putea fi anulat din toamna, in functie de performantele economice. Declaratia sa a fost criticata ulterior de catre democrat- liberali, partenerii din coalitia de Guvernare.

Impozitul minim pentru firme a fost introdus incepand cu 1 mai 2009, se stabileste pe transe de venit anual si trebuie platit indiferent daca firmele inregistreaza profit sau pierdere. Prin aceasta masura, Guvernul vrea sa atraga in plus 357 milioane de lei la bugetul de stat in acest an.

NewsIn

Boc: Executivul va adopta saptamana viitoare principiile Legii salarizarii unice

Guvernul va adopta in sedinta de saptamana viitoare principiile Legii salarizarii unice in sistemul bugetar, a declarat miercuri premierul Emil Boc, precizand ca procesul de consultare a partenerilor sociali nu s-a incheiat.

“Procesul de consultare nu s-a incheiat. (…) Noi vom aborda principiile de baza in Guvern, vom avea in continuare discutii cu partenerii sociali, pana la forma finala pe care Guvernul o va trimite spre aprobare la Parlament. Vreau sa ii asigur pe toti partenerii sociali ca discutiile vor incepe pe un ton accelerat de saptamana viitoare”, a declarat Boc.

In ceea ce priveste refuzul ministerelor Apararii, Internelor, Afacerilor Externe de a accepta aceasta Lege, premierul a dat asigurari ca o vor accepta. “Va asigur ca vor dori”, a spus el.

Uniunea Nationala a Juristilor din Romania (UNJR) a cerut, la Curtea de Apel Bucuresti, suspendarea procesului de elaborare a Legii unice de salarizare, pe motiv ca i s-ar fi refuzat dreptul de a participa la discutiile pe marginea acestei legi, potrivit unui comunicat remis miercuri. Uniunea mai sustine ca Guvernul incalca principii esentiale ale statului de drept, legate inclusiv de transparenta decizionala.

Emil Boc a declarat marti ca acordul cu FMI prevede patru “conditionalitati majore” pe care Guvernul trebuie sa le indeplineasca: adoptarea, pana pe data de 4 mai, a actului normativ de ajustare bugetara, adoptarea Legii salarizarii unice, a Legii responsabilitatii fiscale, precum si adoptarea Legii privind reforma sistemului de pensii.

Ministrul Muncii, Marian Sarbu, a declarat in 8 aprilie la Comisia de specialitate din Camera, ca Guvernul si-ar putea asuma raspunderea pe Legea unica de salarizare in cazul in care Parlamentul nu va reusi sa o aprobe pana la 30 octombrie si a cerut sprijin politic pentru noile reglementari.

NewsIn