Piratii internetului bulverseaza politica

Mii de tineri adera la Partidul Piratilor pentru a combate Legea drepturilor de autor. Partidul Piratilor din Suedia (Piratpartiet), care militeaza pentru reformarea legii drepturilor de autor si protejarea intimitatii pe internet, a devenit a cincea grupare politica, judecand dupa numarul de membri, scrie cotidianul “Dagens Nyheter”.

Peste 20.000 de persoane au aderat la partidul care si-a anuntat participarea la alegerile europene din iunie. Aproximativ 3.000 de noi oameni au intrat in Piratpartiet in decurs de numai sapte ore la sfarsitul saptamanii trecute, imediat dupa ce un tribunal din Stockholm i-a condamnat la inchisoare pe fondatorii “Pirate Bay”, un site care faciliteaza descarcarea gratuita de muzica, filme si jocuri.
 
Legaturile dintre piratii din retea si cei din politica au fost vizibile duminica, la un protest pus la cale de organizatia de tineret a Partidului Piratilor. Protestatarii au criticat decizia instantei, care a decis ca cei patru fondatori ai “Pirate Bay”, gasiti vinovati de complicitate la incalcarea drepturilor de autor, trebuie sa petreaca un an in inchisoare si sa plateasca 2,7 milioane de euro daune.

Integral in Evenimentul Zilei