Multi romani au iesit brusc, anul trecut, din paradisul vietii pe credit si au intrat in infernul restantelor, al recuperatorilor si executarilor silite. Cum a fost posibil?
Ne-am supraestimat castigurile si economia nationala, am acceptat sa ne cedam grosul veniturilor, am ignorat riscul valutar si am ales monede exotice, am cedat prea usor marketingului agresiv al bancilor.
Supraestimarea veniturilor viitoare. “Pretul caselor va creste in continuare pe masura ce procesul de convergenta avanseaza (alinierea preturilor si salariilor romanesti la cele din spatiul UE)”. A fost una dintre cele mai eficiente gogosi vandute in perioada 2005-2007 celor care cochetau cu ideea unui credit ipotecar. Productivitatea muncii avansa cu pasi de melc, dar pretul caselor urca cu 10% pe luna. Balonul s-a spart in 2008, ajutat si de inghetarea creditului determinata de criza financiara iar corectiile sunt si de 50% pe anumite segmente ale pietei. Acum, multi dintre cei care s-au indatorat pentru o casa in anii trecuti au, simultan, si rate mai mari si venituri mai mici.
Ignorarea conextului regional. Bulgarii construiau sensibil mai ieftin, la unguri se gaseau mici gospodarii si cu 5.000 euro, in schimb romanii dadeau cu larghete 70.000 euro pe o garsoniera in Militari. Preturile ajunsesera sa le depaseasca pe cele din Praga sau Varsovia pe multe segmente rezidentiale, doar Romania era “noul tigru al Europei”. Comparatiile cu tarile din jur i-ar fi temperat pe cumparatori iar daca si noi gazetarii am fi avut ochi pentru asa ceva, bula speculativa ar fi fost, poate, de mai mica amploare. Din pacate, n-au aparut prea multe analize care sa sublinieze discrepantele regionale si disproportia dintre cererea solvabila si cererea propriu-zisa.
Acceptarea unui raport rata/venituri foarte riscant. Iresponsabilitatea bancherilor ce au acceptat cu usurinta raporturi rata/venituri de 70% in 2007 se vede azi, cand sistemul bancar a inregistrat pierderi la nivelul primului trimestru, pe masura ce tot mai multe credite devin restante si trebuie provizionate. Mai mult, o parte dintre cei imprumutati la acest raport intre rata si venituri isi procurau avansul din credite de nevoi personale mai scumpe, pe care nu le declarau. Fara ajutorul familiilor, unii ar fi deja in strada. Faptul ca bancile ezita inca sa declanseze proceduri masive de executare silita a datornicilor isi gaseste o explicatie in blocajul de pe piata imobiliara. Daca s-ar vinde intempestiv ceva imobile, preturile ar scadea si mai mult iar bancile ar inregistra o depreciere contabila a activelor (totusi, in Romania nu exista falimentul personal al debitorului, daca banca iti vinde casa la un pret mai mic decat valoarea creditului poti plati in conti-nuare rate pana cand finantatorul isi recupereaza integral suma acordata).
Tentatia dobanzilor mai mici si a creditelor exotice. Debitorii in franci elvetieni au aflat pe pielea lor cum se comporta investitorii in vremuri de criza (francul e perceput drept una dintre valutele de siguranta – “safe haven”). Nici cei cu credite in euro n-au dormit mai linistiti dupa deprecierea accelerata din ultimele luni ale anului 2008 si primele din 2009. Sa faci imprumut in moneda in care inregistrezi veniturile era considerata o strategie pentru incuiati cata vreme imprumuturile in lei pareau mai scumpe.