Comisioane profitabile. Tranzactiile cu numerar ingroasa profiturile bancilor din Romania

Cele mai mari 11 banci din Romania, reprezentand 86% din piata autohtona, incaseaza cea mai mare parte din totalul comisioanelor, respectiv 39%, in urma tranzactiilor cu numerar, potrivit unui raport prezentat de Capgemini, Efma si UniCredit, citat de Mediafax. Celelalte doua surse importante de comisioane ale bancilor din Romania sunt platile, cu o pondere de 32%, si comisioanele de administrare, care genereaza 28% din acest tip de venituri.

Intr-o analiza asupra strategiei bancilor pe segmentul creditelor ipotecare, Romania este incadrata in categoria a doua pe tari, cu un scor de 3,3 pe o scara de la 1 la 5. Potrivit analistilor, institutiile de credit de pe piata romaneasca privesc creditul ipotecar ca pe un produs hibrid, care are rolul de a atrage noi clienti, dar si de a genera profituri.

Prima categorie, in care sunt incluse Germania, Elvetia si Rusia, cu scoruri de 4,5-5 puncte, cuprinde statele unde bancile acorda “profesionist” credite ipotecare, fara a face concesii, avand ca scop aproape exclusiv profitabilitatea produsului. In cea de-a treia categorie de tari, cu scoruri mai mici de 2,5 puncte, sunt incadrate acele sisteme financiare unde bancile privesc creditul ipotecar exclusiv ca pe un instrument de atras clienti, de multe ori sacrificand profitabilitatea in favoarea cotei de piata.

Categoria a doua, in care este incadrata Romania, mai cuprinde Italia, Olanda, Japonia, Austria si Spania, dar si Polonia si Slovacia, in timp ce ultimul grup de tari este format din Croatia, Belgia, Suedia, Franta, Cehia si Australia. Datele care stau la baza raportului au fost colectate in ultimele trei luni ale anului trecut de compania de consultanta Capgemini, Asociatia Europeana pentru management financiar si marketing (Efma) si grupul italian UniCredit. Bancile din Romania care au participat la studiu sunt BCR (Erste), BRD (Societe Generale), Alpha Bank, Banca Romaneasca (National Bank of Greece), Banca Transilvania, Bancpost (EFG Eurobank), CEC Bank, ING Bank Romania, Raiffeisen, UniCredit Tiriac Bank si Volksbank.

Gardianul