Cum sa facem bani pe timp de criza. Trei locuri de unde poti scoate profit

Ai un venit lunar sigur in lei si in plus mai ai si niste bani pusi deoparte, tot in moneda nationala, pe care vrei sa ii inmultesti, chiar si pe timp de criza? Specialistii explica in ce conditii este bine sa-ti plasezi economiile, tinand cont de actuala conjunctura, de la instrumente mai putin riscante, cum sunt depozitele bancare si conturile de economie, pana la investitiile directe pe bursa si fondurile de investitii, recomandate persoanelor cu apetit pentru risc.

In medie, dobanzile oferite de banci pentru depozitele in lei sunt de 13-14% pe an, cu mentiunea ca se pot negocia dobanzi anuale de 15-16%, pentru sume mai mari. In cazul conturilor de economii – potrivite celor care vor sa retraga sau sa depuna numerar in orice moment -, castigurile sunt mai mici decat la depozite, cu unul sau doua puncte procentuale.

Asadar, dobanzile acopera rata inflatiei, de 5,8%, insa castigul real poate fi afectat de deprecierea leului fata de euro. In ambele situatii, sumele economisite sunt garantate in limita a 50.000 de euro, prin Fondul de garantare a depozitelor. 

60% intr-un fond deschis + 40% in depozite bancare

Urmeaza fondurile de investitii deschise, mai nesigure fata de primele in ierarhia riscurilor. Eugen Voicu, presedintele Aviva Investors, ia in discutie exemplul unei persoane de pana in 40 de ani, cu un venit lunar de 1.000 de euro, care dispune de economii de 10.000 de lei, combinatia de plasamente diferind in functie de varsta si de posibilitatile financiare. “In acest caz, as recomanda o investitie diversificata, 60% din suma disponibila fiind plasata intr-un fond de obligatiuni, iar 40% intr-un depozit in euro. Pentru aceste plasamente, ar obtine la lei in fondul de obligatiuni un randament de aproximativ 16% pe an, iar pentru depozitul in euro, o dobanda de 6-6,5% pe an”, ne-a explicat Voicu.

In functie de momentul de piata, clientul poate alege sa transforme unitatile de fond detinute intr-un fond de obligatiuni in unitati intr-un fond de actiuni, adauga presedintele Aviva Investors. In cazul transferului intre fonduri administrate de aceeasi societate, acest lucru se face fara comisioane. Investitia intr-un fond mutual este la indemana oricui, fie prin reteaua de distribuitori bancari ai unui administrator de active, fie printr-un ordin de plata din contul sau sau in contul fondului in care doreste sa investeasca.

Integral in Gandul