Preturile apartamentelor din Capitala au stagnat, in aprilie, la nivelul celor din martie

Preturile apartamentelor din Capitala s-au mentinut in aprilie la nivelul atins in luna precedenta, cand a avut loc cea mai puternica devalorizare a locuintelor, potrivit unui comunicat al companiei de consultanta imobiliara Colliers International.

“Desi la nivel de sector s-au inregistrat schimbari moderate de pret, la nivel de Bucuresti, atat pentru segmentul apartamentelor noi, monitorizate prin BREI-N, cat si pentru cel al apartamentelor vechi, monitorizate prin BREI-V, indicele global se mentine la aproape aceeasi valoare cu cea a lunii martie”, se arata in comunicat.

La nivel de sector, preturile apartamentelor au oscilat intre – 1% si + 7%, fata de luna anterioara

Cea mai mare scadere a preturilor in aprilie s-a inregistrat in sectorul 1, unde un metru patrat a ajuns la 1.582 de euro. Sectorul doi si sectorul trei au cunoscut fiecare o apreciere a preturilor cu 3%. Astfel, al finalul lunii aprilie un metru patrat construit in aceste sectoare costa aproximativ 1.044 euro, respectiv 1.091 euro, cu TVA inclus. Preturile au scazut usor cu 1% comparativ cu luna martie, doar in sectoarele patru si sase, unde un metru patrat construit, cu TVA inclus, costa in aprilie 1.215 euro, respectiv 936 euro. Comparativ cu nivelul de acum 6 luni, toate sectoarele au suferit scaderi de preturi , cu marje cuprinse intre – 16% si – 40%.

Reprezentantii companiei de consultanta imobiliara considera ca usoara crestere inregistrata in sectoarele 2 si 3 ar putea fi un semnal privind o posibila stabilizare a preturilor in lunile urmatoare.

NewsIn