Dacia Sandero va fi produsa si in Maroc, la Uzina SOMACA din Casablanca, unde mai sunt produsesi modelele Logan si Logan MCV, si urmeaza sa fie comercializata cu incepere din 18 iunie, cu trei ani garantie sau 100.000 km, se arata intr-un comunicat al grupului Renault.
Modelul Logan este de trei ani cea mai vanduta masina din Maroc, de la lansare fiind comercializat in 48.000 de unitati, dintre care 14.500 in 2008.
Dacia este a doua marca in preferintele clientilor marocani, avand o cota de piata de 16%, dupa Renault.
Casablanca este a cincea fabrica unde Renault produce Sandero, dupa cele de la Curitiba (Brazilia), Sofasa (Columbia), Pitesti si Rosslyn (Africa de Sud).
La fabrica SOMACA, modelul Sandero va fi asamblat din piese ce sunt trimise in principal din Romania. Un procent de 70% din componentele utilizate la Logan vor fi folosite si pentru Sandero, iar gradul local de integrare este de 40%.
Pentru productia Sandero s-au investit 16 milioane euro in Maroc.
Dacia a vandut, de la lansarea modelului Sandero, in iulie 2008, 76.500 de unitati, in vreme ce, la nivel mondial Renault, a comercializat 140.000 de modele Sandero.
Vehicule bazate pe platforma Logan sunt produse de Renault in opt tari: Romania, Rusia, Maroc, Columbia, Iran, India, Brazilia si Africa de Sud.
Pana in prezent, 1.440.000 de modele din aceasta gama, dintre care 1.300.000 Logan si 140.000 Sandero au fost comercializate in 70 de tari de pe patru continente sub doua marci, Dacia si Renault.
Peste 510.000 vehicule Dacia au fost vandute pe pietele internationale din anul 2004. Din acestea, mai mult de 50% au fost destinate Europei Occidentale.
Modelul Logan a implinit marti 5 ani de la lansarea oficiala, la 2 iunie 2004.
NewsIn