Soluţia ieftină anti-Pogea: suspendarea activităţii firmei

În contextul în care de la 1 mai va exista un impozit minim de 500 de euro pentru o firmă fără activitate, o soluţie mai puţin drastică şi, pe de altă parte, mult mai ieftină decât desfiinţarea firmei este suspendarea activităţii acesteia. O firmă specializată în desfiinţarea sau înfiinţarea societăţilor comerciale cere pentru serviciul de suspendare a activităţii de la 300 la 500 de lei, din care 110 lei reprezintă taxele la Registrul Comerţului (ONRC).

Nivelul taxelor aferente suspendării activităţii unei firme pare foarte mic prin comparaţie cu sumele cerute de firmele specializate în domeniu. Însă pentru diferenţa dintre valoarea taxelor şi tarif, firma de avocatură se ocupă de conceperea şi redactarea Hotărârii AGA sau a deciziei Asociatului Unic, de redactarea şi atestarea actului adiţional la actul constitutiv, de depunerea dosarului la ONRC şi de reprezentarea societăţii în faţa Judecătorului ONRC.

Toate acestea sunt solicitate de Registru, însă patronul poate să meargă la o firmă specializată doar cu o copie după certificatul de înregistrare şi una după actul constitutiv al firmei. În plus, prin acest mijloc, suspendarea firmei poate dura numai 5 zile lucrătoare.

Suspendarea se acordă de către ONRC pe o perioadă de maximum 3 ani, perioadă în care activitatea societăţii se poate relua în orice moment, nefiind obligatorie ajungerea acesteia la termenul prevăzut iniţial. Tariful unei repuneri în funcţiune este acelaşi cu cel de la suspendare.

Suspendarea obţinută de la ONRC trebuie folosită la solicitarea regimului de declarare derogatoriu care se depune la Administraţia Financiară. După aprobarea cererii de inactivitate de către Finanţe, orice obligaţie fiscală încetează, mai puţin depunerea unei declaraţii semestriale de inactivitate (disponibilă pe site-ul ANAF). În cazul în care firma nu depune Declaraţia semestrială de inactivitate, ANAF o poate amenda.
http://www.cotidianul.ro

Pogea spune ca 179 de taxe si tarife vor fi eliminate sau comasate

In perioada urmatoare vor fi eliminate sau comasate 179 de taxe si tarife, din totalul de 486, ceea ce reprezinta o scadere de 36,6% fata de nivelul actual, urmand ca pana la sfarsitul lui iunie sa fie elaborate actele normative in acest sens, a declarat marti ministrul finantelor, Gheorghe Pogea.

“Din totalul de 179 de taxe si tarife ce urmeaza a fi reduse, 36 vor fi anulate, iar 143 vor fi comasate. Pana la finalul lunii iunie urmeaza sa elaboram toate actele normative pentru introducerea acestor masuri”, a spus Pogea.

Astfel, la Ministerul Mediului vor fi reduse si comasate 60 de taxe si tarife, la Ministerul Administratiei – 22, la Secretariatul General al Guvernului – 25, la Ministerul Economiei – 16 – si la Ministerul Transporturilor – 8.

Ministrul a mai spus ca vor fi eliminate si comasate 11 taxe si tarife de la Agentia Nationala Sanitar Veterinara, 5 taxe impuse de Ministerul Sanatatii, 11 tarife la Ministerul Transporturilor, cate 6 de la Ministerul Muncii si de la Ministerul Justitiei, respectiv 8 taxe si tarife de la Ministerul Comunicatiilor.

La sfarsitul lui martie, Pogea spunea ca multe taxe si tarife vor fi reduse si comasate, iar masura de reducere a poverii administrative va avea loc foarte rapid.

“Este nevoie de reducerea parafiscalitatii. Multe taxe si tarife vor fi reduse si comasate. Nu discutam ca trebuie sa platesti 30 de lei, ci de timpul pe care o persoana fizica sau o companie il pierde pentru plata acestora”, declara Pogea.

NewsIn

Pogea catre firme: Daca nu poti plati nici macar 500 de euro la stat, inchide!

Firmele care au o cifra de afaceri mai mica de 12.000 de euro vor trebui sa plateasca anual la stat un impozit minim de 500 de euro, a declarat ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, adaugand ca firmele care nu pot plati nici macar aceasta suma nu-si justifica existenta.

“Daca nu poti plati nici macar 500 de euro la stat, anual, inchide! Nu avem de unde plati investitiile si nu avem cum sa luam alte masuri economice daca firmele nu-si platesc taxele”, a precizat Pogea.

El a spus ca Ministerul Finantelor si-a insusit propunerea patronatelor privind aplicarea diferentiata a impozitului forfetar in functie de cifra de afaceri a firmelor, plafonul minim de 500 de euro pe an fiind aplicat firmelor cu afaceri anuale de pana in 12.000 euro.

De asemenea, noua grila prevede ca firmele care au o cifra de afaceri anuala cuprinsa intre 12.000 si 50.000 euro sa plateasca un impozit de 1.000 euro. Totodata, societatile care vor incheia anul cu o cifra de afaceri curpinsa intre 50.000 si 100.000 de euro vor achita 1.500 de euro in anul respectiv.

Astfel, intreprinzatorii care inregistreaza afaceri curpinse intre 100.000 euro si un milion de euro vor plati un impozit de 2.000 euro. Cei care inregistreaza cifre de afaceri intre 1 milion si 5 milioane de euro vor plati impozit de 2.500 de euro, iar firmele care vor avea afaceri intre 5 milioane si 30 milioane euro vor achita anual 5.000 euro. De asemenea, societatile care inregistreaza o cifra de afaceri de peste 30 milioane euro, vor achita statului suma de 10.000 euro.

Gheorghe Pogea a precizat ca Finantele nu au reusit sa finalizeze calculele legate de sumele pe care le va colecta statul, anual, in urma introducerii impozitului forfetar.

Ministrul Finantelor declara pe 26 martie ca aproape 80% din societatile din Romania declara pierderi duble fata de profit, eschivandu-se de la plata datoriilor catre stat si fac, astfel, concurenta neloiala celorlate firme.

“Din cele 617.525 de firme din Romania, doar 12.000 asigura aproape 85% din veniturile publice, prin plata taxelor si impozitelor catre stat, iar cifra de afaceri a acestora la nivelul anului 2007 era de 670 miliarde lei”, afirma Pogea.

Ministrul atragea atentia ca, in 2007, aproape 242.000 de firme cu pierderi au inregistrat o cifra de afaceri de 134 miliarde lei si o rata medie a pierderii de 16,2%.

NewsIn