Lazea: Cat timp vorbim de cresteri de salarii de 30%, vom fi in criza permanenta

Economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, a spus vineri, la Targu Mures, ca atat timp se vorbeste de majorari de salarii de 30%, asa cum se intampla in cadrul discutiilor legate de salariul minim, Romania va fi in “criza permanenta”.

“Anul trecut a fost amprenta unui an electoral, speram ca anul asta, chiar daca este (tot) electoral, sa nu mai avem aceleasi excese, fiscale si salariale. Speram asta din prostie, pentru ca vad ca sindicatele vorbesc de cresterea salariului minim de la 600 la 800 (lei), adica cu 33%”, a spus Lazea, la o conferinta organizata de Institutul Bancar Roman.

“Cat timp vorbim de cresteri de peste 30%, vom fi in criza permanenta, pentru ca diferenta dintre aceste cresteri si productivitatea muncii se duce in inflatie sau in curs de schimb, in depreciere. Daca nu putem intelege chestia asta, o sa mai stam si o sa avem aceleasi probleme”, a adaugat el.

Oficialul BNR a mentionat ca, in schimb, inflatia nu reprezinta o problema in Romania. “La 6,45%, inflatia nu este inca o problema, speram sa vina in jos, nici nu trebuie sa cream una artificiala. Inflatia de peste 10% ar fi o problema”, a spus economistul sef al BNR.

Potrivit ultimelor date statistice, rata anuala a inflatiei a coborat in aprilie pana la 6,45%, de la 6,71% in martie, pe fondul ieftinirii tarifelor la servicii si stagnarii preturilor la alimente.

NewsIn

PwC: Doar angajatii-cheie vor primi cresteri de salarii in 2009

Majoritatea companiilor multinationale de pe piata locala apeleaza la inghetarea salariilor sau la esalonarea cresterilor salariale. Anul acesta nu vom mai asista la cresteri salariale pentru toate nivelurile din companie, ci doar la cresteri salariale pentru angajatii care detin pozitii-cheie, potrivit companiei de consultanta PricewaterhouseCoopers Romania.

“Principalele caracteristici ale pietei vor fi «inghetarea salariilor» si amanarea sau esalonarea cresterilor, nu vom mai asista la cresteri salariale de 15% pentru toata compania, ci de cifre mult mai mici si aplicate diferentiat numai pentru anumite pozitii-cheie”, a declarat pentru Business Standard Ruxandra Stoian, director servicii de consultanta in resurse umane al companiei PricewaterhouseCoopers Romania. Potrivit acesteia, doar angajatii cu rezultate extraordinare vor primi plata variabila si, oricum, nu la nivelul de anul trecut. “Motivatia pentru care se ia bonus in general a disparut, deoarece nu ne-am facut bugetul. Cu siguranta vor exista pozitii-cheie, persoane care au avut o contributie extraordinara in acest an si care vor primi o plata variabila, dar nu la nivelul anului trecut si nu in mod generalizat pentru intreaga companie”, spune Stoian.

Veniturile variabile au ca principala motivatie atingerea sau depasirea bugetului, adauga Stoian, iar in conditiile in care vorbim mai degraba despre contractarea veniturilor decat despre expansiunea lor, asa cum se intampla in anii trecuti, dispare principalul motor al platii variabile, dar asta nu inseamna ca va disparea cu totul. Potrivit unui studiu realizat de PricewaterhouseCoopers Romania la inceputul acestui an, peste 40% din companiile de pe piata locala au redus bugetele alocate beneficiilor in 2008. Companiile de pe piata locala au redus bugetul alocat anumitor tipuri de beneficii sau chiar le-au eliminat, printre cele la care s-a renuntat au fost beneficiile de statut, de genul abonamentelor la sala de sport.

Integral in Business Standard

Care sunt cele mai mari salarii din Romania

In 2008, un contribuabil din sectorul 1 al Capitalei a incasat 86.000 de euro pe luna brut. Cel mai mare salariu incasat in 2008 in Bucuresti provine din acelasi domeniu de activitate ca si in 2007, respectiv consultanta pentru afaceri.

Potrivit datelor furnizate pentru “Adevarul” de catre Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bucuresti, cele mai mari salarii brute ale anuale au fost incasate in 2008 in domeniile consultanta in management, activitati de editare a ziarelor, sport si IT.

Astfel, cel mai mare salariu, de 1,03 milioane de euro brut a fost obtinut in 2008 de un contribuabil din sectorul 1. Pe locul doi s-a situat o persoana, tot din sectorul 1 care a obtinut din consultanta un salariu anual brut de 656.804 euro.

Spre deosebire de anul trecut, pe locul trei se afla o persoana din sectorul 2 al Capitalei, care activeaza in presa si a incasat in 2008 un salariu brut de 621.179 de euro.

Tot o noutate reprezinta si locul patru, respectiv un contribuabil-antrenor de fotbal din sectorul 1, care a incasat, potrivit DGFP, un salariu anual brut de 562.604 euro. Pe locul cinci in topul celor mai mari salarii din Bucuresti se afla o persoana din IT, cu un salariu anual brut de aproximativ 400.000 de euro.

Imobiliarul, mai la coada

Pe urmatoarele cinci locuri se afla, potrivit datelor furnizate de catre DGFP,  contribuabili care au incasat anul trecut salarii intre 320.000 de euro si 360.000 de euro, din domenii precum imobiliar, servicii bancare, fabricarea de calculatoare sau editarea cartilor.

Astfel, o alta noutate a top 10 cele mai mari salarii incasate in 2008 in Bucuresti consta in faptul ca imobiliarul a ratat prima jumatate a clasamentului.

Cel mai mare salariu din acest domeniu se afla abia pe pozitia a sasea si a fost incasat de o persoana  din sectorul 3 (n.r. – aproximativ 360.000 de euro).

Pe locul 7 se afla un salariu de 356.000 de euro, incasat tot din imobiliar de o persoana din sectorul 3, iar pe locul 8 se pozitioneaza un contribuabil din sectorul 1, care incasat din servicii bancare un salariu anual  brut de 346.000 de euro. Urmatoarele doua locuri sunt ocupate de salariati remunerati cu 340.000 de euro, respectiv 323.000 de euro.

Adevarul