Turcii au deschis cel mai scump hotel din Europa

In Antalya, una dintre cele mai apreciate destinatii turistice din Turcia, a fost inaugurat recent hotelul Mardan Palace, considerat de specialisti cel mai luxos si, implicit, cel mai scump din Europa.

In urma unei investitii de aproape 1,5 miliarde euro, suportata in cea mai mare parte de investitorul rus Telman Ismailov, hotelul pune la dispozitia clientilor toate dotarile necesare obtinerii confortului maxim.

Pentru a multumi toate gusturile, dezvoltatorii proiectului au adus din Egipt 9.000 tone de nisip alb cu care au construit cateva plaje private in apropierea hotelului. O masura a preturilor practicate aici este data de valoarea unui pahar de sampanie, nu mai putin de 30 de euro.

Un apartament in Mardan Palace ajunge la 13.000 euro pe noapte, insa oaspetii se pot bucura de piscine private, restaurante cu mancaruri traditionale, cofetarii, plimbari cu gondola etc. Pentru constructia hotelului au fost folosite 500.000 cristale si 23.000 mp marmura italiana.

Galerie Mardan Palace:

http://www.banknews.ro/stire/28840_turcii_au_deschis_cel_mai_scump_hotel_din_europa.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *