Care este cel mai izolat loc de pe Pamant

In urma cu 100 de ani, deplasarea dintr-o zona in alta necesita alocarea a cel putin cateva ore. Pentru traseele lungi, care implicau traversarea unor suprafete intinse, cu multe obstacole naturale, calatoria putea ajunge la peste 30 de zile.

Astazi, gratie nenumaratelor mijloace de transport, lucrurile sunt mult simplificate. Cercetatorii de la Joint Research Centre, organism afiliat Comisiei Europene, arata intr-un recent studiu ca pana si cele mai inaccesibile zone pot fi strabatute in cel mult 48 de ore.

Acestia au intocmit o harta a accesibilitatii, in care principalul criteriu a fost timpul necesar ajungerii in cel mai apropiat oras de cel putin 50.000 locuitori folosind retelele terestre (sosele, caile ferate) si fluviale (reteaua de rauri). In plus, sunt luati in calcul si factori precum altitudinea, tipul zonei traversate sau usurinta trecerii granitelor dintre state.

Rezultatele sunt, la prima vedere suprinzatoare. Potrivit cercetarii, mai putin de 10% din suprafata pamantului se afla in zone in care cel mai apropiat oras este la mai mult de 48 ore distanta. Asfel, cea mai inaccesibila zona este Podisul Tibet, unde cel mai apropiat oras este la 3 saptamani distanta: o zi cu masina si restul de 20 pe jos, din cauza inexistentei unei infrastructuri rutiere.

Multe dintre zonele considerate inaccesibie s-au dovedit a nu fi atat de izolate. In Amazon, de exemplu, reteaua vasta de rauri si numarul tot mai mare de sosele fac ca doar 20% din suprafata sa fie la mai mult de doua zile de oras. La fel stau lucrurile si in Canada sau in China.

Kyocera a construit EOS, cel mai flexibil telefon

Chiar daca este mai putin prezent pe piata europeana, Kyocera ramane unul dintre jucatorii importanti de pe piata telefoanelor mobile, cu vanzari considerabile indeosebi in Asia si Statele Unite ale Americii.

Ultima lor creatie, modelul EOS, este un aparat a carei principala caracteristica este flexibilitatea. Display-ul construit cu ajutorul tehnologiei OLED permite strangerea telefonului asemenea unui portofel.

Butoanele fizice au fost complet desfiintate, astfel incat utilizatorul sa se bucure de un ecran mai mare care sa-i permita executarea mai multor functii. In plus, EOS a inlocuit bateria clasica printr-un sistem cinetic de incarcare. Astfel, cu cat este mai mult folosit, cu atat se va incarca mai repede.

Piratii internetului bulverseaza politica

Mii de tineri adera la Partidul Piratilor pentru a combate Legea drepturilor de autor. Partidul Piratilor din Suedia (Piratpartiet), care militeaza pentru reformarea legii drepturilor de autor si protejarea intimitatii pe internet, a devenit a cincea grupare politica, judecand dupa numarul de membri, scrie cotidianul “Dagens Nyheter”.

Peste 20.000 de persoane au aderat la partidul care si-a anuntat participarea la alegerile europene din iunie. Aproximativ 3.000 de noi oameni au intrat in Piratpartiet in decurs de numai sapte ore la sfarsitul saptamanii trecute, imediat dupa ce un tribunal din Stockholm i-a condamnat la inchisoare pe fondatorii “Pirate Bay”, un site care faciliteaza descarcarea gratuita de muzica, filme si jocuri.
 
Legaturile dintre piratii din retea si cei din politica au fost vizibile duminica, la un protest pus la cale de organizatia de tineret a Partidului Piratilor. Protestatarii au criticat decizia instantei, care a decis ca cei patru fondatori ai “Pirate Bay”, gasiti vinovati de complicitate la incalcarea drepturilor de autor, trebuie sa petreaca un an in inchisoare si sa plateasca 2,7 milioane de euro daune.

Integral in Evenimentul Zilei

Ce meserii au avut liderii lumii inainte de a intra in politica

Cand presedintele SUA, Barack Obama, s-a intalnit cu omologul sau chinez, Hu Jintao, nu a fost doar o alaturare a doi sefi de stat, ci si a doua profesii: un avocat antrenat sa gaseasca cele mai bune argumente in sustinerea unei cauze si un inginer specializat in constructia de structuri de rezistenta.

Publicatia The Economist a realizat un studiu prin care a determinat ce profesii au avut liderii lumii inainte de a imbratisa cariera politica. In acest sens, editorii revistei au folosit informatiile stranse in “International Who’s Who” pentru aproape 5.000 de politicieni din intreaga lume.

Conform cercetarii, fiecare zona are propriul ei specific. Astfel, in Africa, cei mai multi oameni politici au un background militar. Avocatii si juristii sunt dominanti in tarile democratice precum Germania, Franta sau SUA.

China manifesta o slabiciune pentru ingineri, lucru in parte explicabil prin accentul pus de tarile comuniste in dezvoltarea unei solide baze de ingineri. In Egipt, cea mai mare parte a liderilor provine din mediul academic, in Coreea de Sud din randul functionarilor publici, iar in Brazilia din randul cadrelor medicale. 

La nivel mondial predomina avocatii, cu o pondere de aproape 20%. Urmeaza oamenii de afaceri (17%), diplomatii (13%), militarii (11%), jurnalistii (8%), economistii (8%), medicii (7%), profesorii universitari (6%) si inginerii (6%).

http://www.banknews.ro/stire/27710_ce_meserii_au_avut_liderii_lumii_inainte_de_a_intra_in_politica.html

Cum poate Google anticipa trendurile economice

Volumul impresonant de informatii procesat de Google poate fi folosit pentru anticiparea viitoarelor trenduri, evenimente sau evolutii economice, crede profesorul Hal Varian de la University of California si economist sef al motorului de cautare.

Acesta, impreuna cu un alt coleg de la Google, sustin intr-un studiu ca centralizarea si analiza cautarilor efectuate de utilizatori prin intermediul Google pot prezice evenimente economice intr-un mod mai precis decat prin vechile instrumente statistice.

Ei argumenteaza ca fluctuatiile in frecventa cu care oamenii cauta dupa cuvinte sau fraze cheie, pot imbunatati acuratetea modelelor economice folosite pentru anticiparea, de exemplu, a vanzarilor de case sau de automobile.

Predictiile actuale pentru astfel de lucruri pot fi realizate abia dupa strangerea unui numar relevant de date si dupa trecerea printr-un proces laborios de analiza. Dar, prin Google, datele sunt actualizate zilnic, in timp real, astfel ca, cel putin teoretic, comportamentul consumatorilor va fi surprins inaintea eliberarii cifrelor oficiale.

Studiul celor doi arata ca utilizarea datelor captate de motorul de cautare a marit precizia estimarilor vanzarilor de SUV-uri in Statele Unite cu 18%. La fel stau lucrurile si in privinta estimarilor afluxului de turisti sau a tendintelor din real estate.

http://www.banknews.ro/stire/27677_cum_poate_google_anticipa_trendurile_economice.html

Programul de salvare a bancilor din SUA ar putea esua, spune un laureat Nobel

Eforturile depuse de administratia Obama pentru salvarea sistemului bancar ar putea esua, pentru ca au fost intocmite pentru sustinerea Wall Street-ului si nu pentru a construi un sistem financiar viabil, a declarat laureatul Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, citat de Bloomberg.

“Toate ingredientele folosite pana acum sunt slabe, iar unele dintre ingrediente lipsesc. Persoanele care au intocmit aceste planuri sunt “fie sub influenta bancilor, fie incompetente”, a declarat Stiglitz intr-un interviu.

Programul de eliminare a activelor toxice (TARP) nu este suficient de mare pentru a recapitaliza sistemul bancar, iar administratia nu a abordat direct aceasta problema, a mai spus acesta. Stiglitz a spus ca la Casa Alba exista o serie de conflicte de interese, pentru ca unii dintre consilierii presedintelui Obama au legaturi stranse cu Wall Street-ul.

“Nu avem suficienti bani, nu vor sa apeleze din nou la Congres, cel putin nu intr-un mod deschis, si nu vor sa preia controlul asupra bancilor”, aceste fiind inconvenientele ce vor garanta esecul planului, a spus Stiglitz.

Retributiile catre contribuabili, din programul de desprindere a activelor toxice, sunt echivalente cu 25 centi dintr-un dolar, a mai spus acesta. “Restructurarea bancilor a fost un dezastru absolut”, a subliniat Stiglitz.

Stiglitz, in varsta de 66 de ani, a castigat premiul Nobel in 2001, dupa ce a aratat ca pietele sunt ineficiente cand toti participantii la tranzactii nu au acces egal la informatiile foarte importante, lucru ce se intampla in majoritatea cazurilor.

Programul public-privat de investitii, realizat pentru cumpararea activelor toxice de la banci, nu va atinge obiectivul administratiei de a stabili un pret pentru activele nelichide ce sufoca bilanturile contabile ale bancilor, ci va imbogati investitorii, provocand mari pierderi contribuabililor, a mai spus Stiglitz.

Stirea vine in contextul in care analistii din cadrul Congresului SUA au marit la 356 miliarde dolari estimarile privind costurile nete pe care contribuabilii vor trebui sa le suporte pentru sustinerea programului de salvare a sectorului financiar, creat de guvern.

Suma este in crestere cu 167 miliarde dolari, comparativ cu estimarile anterioare. Departamentul pentru Buget al Congresului (CBO) a estimat initial ca programul pentru indepartarea activelor neperfomante, de 700 miliarde dolari, va costa contribuabilii 189 miliarde dolari.

Costurile aditionale, ce se aplica chelutielilor TARP pentru anii fiscali 2009 si 2010, au fost incluse in estimarile din martie ale CBO, care includ un deficit de 1.800 miliarde dolari pentru anul fiscal 2009, care se va incheia in 30 septembrie.

Departamentul Trezoreriei a anuntat recent ca va folosi o parte din fondurile TARP pentru evitarea evacuarilor silite ce afecteaza detinatorii de credite ipotecare. Congresul a aprobat planul de salvare in octombrie, cu scopul de a stabiliza sectorul bancar si de a reda increderea in piete.

NewsIn

Excluderea Romaniei din UE, tema de campanie in Olanda

Liderul Partidului pentru Libertate din Olanda, Geert Wilders, face campanie pentru alegerile europene militand pentru excluderea Romaniei din UE, pentru renuntarea la Parlamentul European si pentru limitarea Executivului european la un singur comisar, relateaza Le Monde.

Partidul sau urca in sondaje, fiind chiar pe primul loc. PVV, care in prezent are noua locuri in Parlament, profita de problemele create de criza economica, de necazurile judiciare ale liderului sau – din cauza atacurilor virulente la adresa Coranului – si de dezbaterea din Olanda legata de imigranti. Wilders, care reia temele populiste ale lui Pim Fortuyn, asasinat in 2002, spune ca vrea sa devina premier in urma legislativelor, care, in principiu, vor avea loc in mai 2011.

Pana atunci, PVV doreste sa obtina o prima victorie in alegerile europene din iunie, chiar daca participarea in Olanda se anunta scazuta, ceea ce ar putea penaliza populistii, ca si celelalte partide.

Formatiunea lui Wilders sugereaza suprimarea Parlamentului European si va face campanie, printre altele, pentru respingerea unei aderari a Turciei, pentru excluderea Romaniei si Bulgariei din UE, precum si pentru limitarea Executivului european la un singur post de comisar. In plus, in opinia lui Wilders, UE nu ar trebui sa se ocupe decat de moneda unica si de cooperarea economica.

Excesele liderului populist nu-i sperie pe alegatorii olandezi. Din contra, spun analistii. Maurice De Honm arata ca, intr-un an, numarul alegatorilor de dreapta care se declara dispusi sa voteze cu Wilders a crescut de la 30 la 60%. In randul alegatorilor de dreapta moderati, numarul a crescut de la 13 la 23%. Dupa ce a cucerit un electorat putin instruit, PVV pare sa atraga acum oamenii cu studii superioare si persoanele care voteaza traditional pentru marile partide, toate in cadere libera acum.

In conditiile crizei economice, familiile sunt tot mai tentate de discursul unui lider care a propus recent acordarea unei indemnizatii forfetare de 400 de euro fiecarui olandez. Finantarea acestei masuri ar fi asigurata, potrivit lui Wilders, mai ales prin retragerea trupelor olandeze din Afganistan si renuntarea la programe militare.

Antena3

Un nou client pentru FMI: Polonia

Polonia va cere Fondului Monetar International (FMI) sa aiba acces la noua linie flexibila de creditare lansata de acesta, iar cuantumul sumei cerute se va ridica la 20 miliarde dolari, a spus ministrul polonez al finantelor, Jan Rostowski.
Declaratia oficialului vine dupa ce ministrul adjunct de finante, Dominik Radziwill, a spus recent ca Polonia ar putea fi interesata pe viitor de programul FMI pentru linii flexibile de creditare, pentru a-si mari credibilitatea, insa accesarea nu este necesara pentru moment, conform NewsIn.
“Lucram indeaproape cu FMI. Nu excludem posibilitatea de a fi interesati de noul instrument, asa-numita linie flexibila de credit, insa nu am luat nicio decizie. Pentru moment, nu avem nevoie de asa ceva”, a declarat Radziwill.

Oficialul a spus ca acest instrument este diferit de ceea ce a oferit FMI pana acum, iar Fondul spune foarte clar ca acest instrument este pentru tarile care nu au probleme. “Este un element de sustinere a credibilitatii”, a spus Radzwill.

Noua linie flexibila de credit oferita de FMI se adreseaza economiilor emergente ce intrunesc conditiile impuse. Programul ofera acestor tari acces la fonduri pe care le pot accesa imediat sau pe care le pot pastra ca garantie in cazul in care conditiile economice mondiale se inrautatesc.

Bugetul Poloniei pentru acest an estimeaza nevoia de creditare interna la 32,3 miliarde zloti (9,84 miliarde dolari) si nevoia de creditare externa la 5,6 miliarde zloti.

http://www.wall-street.ro/articol/International/62887/Un-nou-client-pentru-FMI-Polonia.html

Nuvis, conceptul prin care Hyundai spera sa castige suprematia pe piata americana

Saptamana trecuta, in cadrul Salonului Auto de la New York, Hyundai a introdus un nou model: Nuvis, concept prin care producatorii coreeni vor sa prefigureze viitoarele masini in termeni de putere, tehnologie si consum.

Compania si-a propus ca pana in 2015 sa devina marca economica cea mai bine vanduta in Statele Unite, iar Nuvis pare sa se integreze perfect in acest plan, daca ar fi sa dam crezare datelor tehnice furnizate de constructor.

Folosind sistemul Hybrid Blue Drive alaturi de motorul Theta II de 2,4 litri, masina se poate deplasa atat foloind propulsia electrica, cat si cea pe combustie, in functie de circumstante. Motorul electric dezvolta o putere de 41CP, auxiliar acestuia fiind tehnologia de regenerare a energiei la franare si sistemul stop/start.

Galerie foto Hyundai Nuvis:

 

 

   

 

 

 

  

http://www.banknews.ro/stire/27550_nuvis,_conceptul_prin_care_hyundai_spera_sa_castige_suprematia_pe_piata_americana.html

Detroit, orasul in curs de evacuare

Detroit-ul a fost zeci de ani oras-simbol al Statelor Unite, sediu al celor trei mari producatori americani de automobile: General Motors, Chrysler si Ford. Prosperitatea sa a durat atata vreme cat masinile construite aici s-au bucurat de aprecierea pietei.

Primele probleme au aparut la inceputul anilor ’90 cand japonezii au inceput sa se afirme ca alternativa viabila la masinile americane, mari consumatoare de combustibil. De atunci, situatia s-a agravat constant, iar astazi GM, cel mai mare producator auto american, este pe punctul de a-si declara falimentul.

Restructurarea semnificativa a activitatii si riscul inchiderii portilor au dus la o adevarata migratie a populatiei orasului. In consecinta, casele si-au pierdut abrupt din valoare, ajungand, in nenumarate cazuri, sa aiba preturi sub 1.000 dolari.

Potrivit statisticilor locale, in Detroit sunt peste 700 de case puse la vanzare la preturi mai mici de 3.000 dolari. Majoritatea acestora au intrat in posesia bancilor dupa ce proprietarii au ajuns in imposibilitatea de a-si mai plati ratele.

Randy Eissa detine o casa cu o suprafata de 150 mp pe care incearca de mai mult timp sa o vanda cu 500 de dolari, pret de cateva zeci de ori mai mic decat in 2007, cand a cumparat-o cu 72.000 dolari.

Potrivit agentilor imobiliari din zona, oamenii au renuntat la ideea de a castiga ceva de pe urma vanzarii caselor. Ei doar incearca sa scape de o proprietate a carei intretinere implica nenumarate costuri si taxe.
http://www.banknews.ro/stire/27552_detroit,_orasul_in_curs_de_evacuare.html