Firmele vor oameni cu valori, in loc de superspecialisti

Companiile acorda o mai mare atentie valorilor personale ale candidatilor atunci cand fac recrutari, pe fondul relaxarii pietei muncii si al transferarii accentului de pe cantitatea angajatilor pe calitate.

Marius Persinaru, CEO pentru filiala locala a Xerox, mentioneaza ca, desi deficitul de specialisti IT se mentine, compania urmareste sa recruteze candidatii potriviti culturii organizationale.

“In ceea ce ii priveste pe specialisti, firmele au in vedere doar cunostintele si experienta profesionala. Pe noi ne intereseaza atitudinea si valorile omului respectiv. In ultima instanta, poti invata oamenii sa faca software, dar nu poti sa il inveti sa se comporte intr-un anume fel”, spune Persinaru. Acesta mentioneaza ca, dupa stabilirea setului de valori ale organizatiei, compania incearca sa le gaseasca la candidati. “Daca nu au aceste valori, nu ii angajam. Am facut rabat de la solicitarea de a avea cunostinte de superspecialist, daca a avut valorile potrivite”, explica directorul Xerox.

Aceeasi mentalitate este regasita si in sistemul bancar. Virginia Otel, director de resurse umane pentru GarantiBank, considera ca retentia poate fi determinata de modul in care se desfasoara recrutarea.

“Daca recrutezi oamenii potriviti si folosesti strategii de dezvoltare bine construite, poti obtine un grad de retentie mare, dar acest lucru depinde si de cultura organizationala, de valori”, spune reprezentantul GarantiBank, mentionand ca, in cadrul bancii, este interesata de gasirea unor corespondente intre profilul nativ al candidatului si profilul cerut de jobul respectiv. “Doar atunci exista sansa ca angajatul sa aiba o performanta mai mare si sa fie mai satisfacut”, concluzioneaza aceasta.

In ultima perioada, numarul de aplicatii primite de Xerox Romania si Republica Moldova a crescut de aproximativ patru ori, majoritatea candidatilor fiind persoane care au un job, dar isi doresc sa il schimbe.

“Sunt lucruri la actualul serviciu care nu le convin, in general lucruri legate de cultura organizationala. In acest context economic, oamenii pleaca pentru ca nu sunt siguri de viitorul companiei, nu stiu ce li se va intampla”, spune Marius Persinaru.

Business Standard

Baietii si fetele de Dorobanti contraataca: ‘Mitocani si curve sunt peste tot. E o manipulare a maselor’

Doua campanii media rad acum de imparatii din Dorobanti ai fitelor, le spun romanilor ca sunt goi de bune maniere si toarna acidul ironiei pe poleiala pana mai ieri stralucitoare a lumii cafenelelor de pe Radu Beller. Cotidianul i-a intrebat pe baietii si fetele de Dorobanti ce parere au despre criticile aduse lumii lor. Maria Marinescu deplange faptul ca zona e plina de pitipoance, Alex Erbasu crede ca sunt campanii de ‘manipulare in masa’, iar Simona Sensual ca initiatorii lor sunt ‘niste frustrati’.

“Atlasul de mitocanie urbana“, facut de cei de la Radio Guerrilla, il descrie printre alte specii care populeaza “codrul bunelor maniere“ si pe “Marlanul de Dorobanti“, dorobantio ostentativus, care-si etaleaza masina scumpa si maioul cu sclipici pe Strada Radu Beller, la o cafea, alaturi de o femela din specia “pitipoanca de companie“.

Şi atunci ce faci? Te duci la lider!“. În martie, şi „Academia Caţavencu“ a scos „Şmecherii de Dorobanţi – Top 30“, un supliment despre băieţii de bani gata din Primăverii, Romană, Băneasa, Cotroceni, Aviatorilor, Pipera şi, bineînţeles, Dorobanţi.

Oana Roman face recensământul celor care populează cafenele de lux şi găseşte printre ei şi multe exemplare de calitate: „Majoritatea nu sunt aşa, sunt oameni de afaceri, care vin să bea o cafea şi să facă o treabă, cum sunt Ilie Dumitrescu, Giovanni şi Victor Becali, care nu se încadrează în categoria gherţoilor de Dorobanţi. E adevărat că o parte dintre ei sunt penibili, sunt o grămadă de fete machiate strident şi cu sânii pe afară şi băieţi penibili, îmbrăcaţi la ora două ziua ca şi când s-ar duce la Balul vienez“.
 
Până săptămâna trecută, Ramona Gabor spunea că n-a călcat prin Dorobanţi. „M-au invitat nişte prieteni. Mi-a plăcut, era cald, soare, am stat pe terasă. Dacă am văzut mârlani? Nu, din fericire, nu intru în contact cu astfel de oameni. Nici n-am remarcat vreunul. Am fost acolo doar de trei ori. Piţipoance? Multe! Am văzut multe piţipoance acolo!“
 
La ora la care vorbeam cu ea la telefon, sora Monicăi Columbeanu se îndrepta spre o cafenea din Dorobanţi şi a spus că-i va inventaria pe mitocani împreună cu prietenii pe care avea să-i întâlnească. A doua zi ne-a povestit că n-a prea văzut mârlani prin zonă: „Le-am propus prietenilor mei să ne uităm după mârlani şi piţipoance. A fost amuzant. Nu ştiu dacă a fost o excepţie, dar nu i-am prea văzut… Trec doar ei, băieţii, cu maşina şi se uită spre terase să vadă ce se întâmplă… În rest, nu ştiu, n-am văzut pe nimeni să arunce seminţe din decapotabilă. Sunt oameni normali. Unii sunt prietenii mei, suntem o mare familie aici.“
 
Maşina scumpă e semn de inteligenţă, a descoperit Ramona Gabor: „Prietenii cu care am discutat îmi spuneau că preferă să se oprească la o cafenea de aici, în drumul lor spre casă. Mai degrabă găseşti mârlani şi piţipoance în Ferentari, de exemplu, decât în Dorobanţi. Sunt oameni care dacă mai au o maşină scumpă înseamnă că probabil îi duce capu’ sau măcar i-a dus pe părinţii lor… N-am văzut afişele cu campania în zonă. Dar am propus să se pună unul chiar la intrarea în cafenea… A, şi mai ziceau prietenii mei: «Ramona, câte femei pe care le vezi aici au fost curve şi acum se dau doamne?». E de apreciat că acum încerci să scapi de imaginea aia şi să-ţi revii“.
 
Mariei Marinescu îi place campania, dar spune că nu calcă prin Radu Beller, că e prea plin de piţipoance pe acolo: „Campania e foarte mişto! E genială! E adevărat tot ce se spune acolo. E plin de mârlani de Dorobanţi! De aia am fost la cafenelele din Dorobanţi doar de două ori. Dacă sunt şi piţipoance de companie? Sunt peste tot!“
 
Oana Zăvoranu poate fi des văzută în Dorobanţi, dar nu a auzit despre campania antimitocănie şi nici nu a văzut afişele din cartier, „pentru că nu m-am uitat pe sus!“. După ea, „mârlanul de Dorobanţi“ şi „piţipoanca de companie“ merită să fie ironizaţi: „Dar nu sunt de luat la mişto? Sunt copii de bani gata, n-am nimic cu ei, că doar nici eu nu am crescut cu cheia de gât, dar e bine ca în viaţă să faci lucruri după propriile puteri. Nu pot spune că e bine să fii sărac. Dar sunt alături de cei care încearcă să facă ceva în viaţă. Nu-i critic pentru că stau la cafele sau la şuetă, ci critic faptul că stau doar la cafele şi la şuetă. Nu mă erijez în studioasa care nu iese din casă, care are doar preocupări intelectuale, dar mi se pare anormal. Cu atât mai mult, când ai nişte bănuţi de acasă, mi se pare aberant să nu stai decât în Dorobanţi, să-ţi etalezi maşinile şi hainele şi să tai frunză la câini“.
 
Simona Sensual îi face pe iniţiatorii campaniilor frustraţi şi crede că invidia i-a făcut să pună umorul pe „fetele care arată bine“ şi „băieţii cu bani“ care îşi parchează maşina atât de aproape de cafenea încât şi-ar putea bea cafeaua direct pe capotă: „Nu înţeleg ce e cu campania asta! A cui e? Radio Guerrilla? Poate aşa se simt ei sau fac asta pentru că sunt nişte frustraţi. Să-mi explice şi mie ce vor să spună cu asta! Da, sunt şi mârlani în Dorobanţi! Dar fiecare alege să trăiască aşa cum vrea. Cum ar fi să se facă o campanie împotriva celor din Focşani, că au un accent nu ştiu cum? Mi se pare o prostie să încerci să desfiinţezi pe cineva pentru că nu e ca tine. Eşti frustrat că nu faci parte din categoria aia? De ce? Că în Dorobanţi sunt oameni cu bani, că fetele din Dorobanţi arată bine, că sunt îmbrăcate bine? Trebuie să existe şi aceşti oameni. ~sta e modul de viaţă pe care şi l-au ales. Numai în România te apuci să dai în cap unuia care nu e ca tine. De ce s-o faci? Pentru că ai vrea să faci parte din categoria aia şi nu poţi! Asta e părerea mea!“.
 
Alex Erbaşu găseşte că mitocani şi curve sunt peste tot, nu doar la cafenelele din Dorobanţi, care de fapt sunt pe Strada Radu Beller. De aceea campania i se pare „o manipulare a maselor“: „E aberantă chestia asta! Oricum nu înţeleg ce vor cu asta. Mârlani pot fi oriunde. E o tâmpenie. Merg în zonă o dată la două săptămâni ca orice om normal, să mă întâlnesc cu cineva, la o cafea. E o lume normală, e o stradă, nici măcar nu e Dorobanţi, e Strada Radu Beller. Poate la cafenelele din Unirii merg alţii mai şmecheri. Mitocani şi curve sunt peste tot, nu doar în Dorobanţi. Nu cred că acolo se strâng toţi mitocanii cu bani din Bucureşti. Ce se vrea cu campania asta? Să se arate oamenilor simpli: uite-i pe ăia, huo! Ce să facem? Să punem o barieră? E o manipulare a maselor cu o invenţie“.
 
După ce s-a amuzat auzind despre ce vrem să scriem, considerând că „e cea mai tare chestie pe săptămâna asta“, fotbalistul Cristi Pulhac a devenit serios: „Am faţă de mârlan? Tu faci caterincă?“. L-am asigurat că e vorba despre o campanie reală. „Ştii, specii de-astea sunt peste tot! În Dorobanţi se strânge mai toată lumea. Nu cred că dacă te duci să bei o cafea în Dorobanţi intri în categoria asta. Dacă tu mergi să bei o cafea acolo poţi fi numită piţipoancă de companie? E adevărat că unii se duc acolo zi de zi. Dar nu toţi pot intra în categoria mârlan de Dorobanţi. Omul e greu să se schimbe. Odată ce s-a învăţat cu stilul ăsta…“, a continuat el.
 
Diana Munteanu-Niculescu zice că se ţine departe de Dorobanţi: „Nu frecventez cafenelele din Dorobanţi. Niciodată! Ocolesc zona, deşi e o zonă frumoasă. Nu e de interesul meu. Campania e bună, sper să aducă şi ceva bun“.
 
Din aceeaşi categorie face parte Cătălin Plăpcianu: „Îmi pare rău, n-am văzut! Nu circul în zonă, nu frecventez zona Dorobanţi. Şi nu intru în categoria asta! Le-am spus şi celor de la «Caţavencu». M-au pus în topul acela pe primul loc, dar nu mă încadrez!“. Dragoş Vasile, şeful secţiei Moravuri Uşoare de la „Academia Caţavencu“, care a făcut suplimentul, explică titlul de „şmecher de Dorobanţi“ cu care i-a învestit pe 30 dintre prinţii cafenelelor şi cluburilor de lux: „În primul rând, Cătălin Plăpcianu n-a vorbit niciodată cu noi. Apoi, dacă ar fi citit cea de-a doua pagină a suplimentului, ar fi văzut că «şmecher de Dorobanţi» este un nume generic pentru băieţii de bani gata din toată România, indiferent că sunt din Bucureşti sau din Craiova“.
 
În opinia lui Honorius Prigoană, campania „e foarte mişto“, dar cu siguranţă nu va schimba nimic. „În schimb, avem un motiv în plus de râs. Nu va avea nici un fel de finalitate. Pune doar etichete“. E sceptic şi în privinţa faptului că vreunul dintre „incriminaţi“ ar putea conştientiza că e penibil şi că va încerca să se îndrepte. „Mi s-a părut penibil demersul acela cu băieţii de Dorobanţi, erau multe neadevăruri în ceea ce mă priveşte. Unul este acela că Radu Mazăre e naşul meu de botez“. Dragoş Vasile spune că revista a cerut scuze pentru eroare şi i-a dat lui Honorius Prigoană dreptul la replică: „Aceea a fost o greşeală, ne-am cerut scuze, iar Honorius Prigoană a avut ocazia să dea un drept la replică în interviul care a apărut săptămâna trecută în revistă şi pe site-ul catavencu.ro, în care spune că se duce în Dorobanţi pentru că acolo e o farmacie deschisă non-stop“.
 
Prim juniorul Prigoană admite existenţa „mârlanilor de Dorobanţi“. „Există persoane care ar intra în categoriile astea. Normal că nu vă pot da exemple, pentru că nu îi cunosc personal. Să vă mai spun ceva: cafenelele din Dorobanţi fac parte dintr-un mit urban. De obicei, când vrei să bei o cafea, ieşi în Dorobanţi cu amicii. E un loc de întâlnire foarte bun, pentru că aici există multe cafenele. Mai există şi două locuri foarte bune acolo: un magazin şi o farmacie deschise non-stop. Ce dacă sunt mulţi cei care vin să-şi arate maşinile şi ţoalele, cum spuneţi? Dacă lor le face plăcere…
 
Eu am colegi de facultate care acum sunt directori de bănci, ne întâlnim în Dorobanţi, pentru că ei muncesc în zonă. Dar nu mai e Dorobanţi zona cea mai de fiţe, ci zona Herăstrău – Şoseaua Nordului. Acolo o să mă găsiţi, pentru că firma mea are sediul în Cartierul Francez.“ Încheie specificând că şi în America există zone precum Dorobanţi. „E un lucru bun că există această zonă. Dacă nu aveam un Dorobanţi, am fi avut o problemă.“
 
Urmează „Dăunătoarea de portofel“
Ideea „Atlasului de mitocănie urbană“ a pornit de la nişte farfurii nespălate din redacţie, spune Adrian Popescu, director de marketing la Radio Guerrilla. „Aveam colegi care lăsau farfuria murdară în sala de mese şi plecau, lăsau cutia de pizza pe masa la care se aşeza şi altcineva… Patru ani de facultate nu-i echivalează pe cei şapte de acasă“. Comunismul i-a lăsat pe români fără bune maniere, iar „Atlasul de mitocănie urbană“, care descrie fauna urbană, vrea să-i facă să şi le recapete. „Este cea mai de succes campanie a noastră, am primit mii de mesaje. Am văzut că dacă le dai oamenilor o şansă de genul ăsta iese o chestie extraordinară. În multă lume principiile astea de convieţuire sunt latente, dar nu merită să le scoţi la iveală, să fii tu singurul care le scoate la iveală. Probabil că pe unul care habar nu are de regulile astea nu o să-l faci să le înveţe, dar pe unul care avea, da“, crede Mihai Dobrovolschi.
 
Vocea de pe spoturile radio care descriu fauna urbană este a Marianei Zaharescu de la TeleEnciclopedia, spune Adrian Popescu: „E o doamnă superbă, dă voci din 1964, dinainte ca mulţi dintre noi să se fi născut, e o femeie interbelică, cu biblioteci pe toţi pereţii din apartament, este exact ce am pierdut noi prin comunism“. Campania a stârnit mii de comentarii pe Internet, circulă din mail în mail, precum viralele, iar unele agenţii de publicitate au plăcut-o atât de mult încât i-au acordat gratuit spaţiu pe led screen-urile din oraş. Cu ajutorul forumiştilor, cei de la Guerrilla au mai clasat şase specii de mitocani, despre care ascultătorii vor afla săptămâna viitoare. Printre ele se află dăunătoarea de portofel, sugativa aspiratoris, şi bătrânelul de discotecă, pedofilus libidinosus.
 
Bani, femei, fiţe
Dragoş Vasile, şeful biroului de Moravuri Uşoare de la „Academia Caţavencu“, s-a ocupat de „Şmecherii de Dorobanţi“, pe care i-a definit într-un interviu pentru Cotidianul. În primul rând, trebuie să aibă bani, femei şi fiţe: „Se presupune că ai Ferrari, ca Poponeţ, Lamborghini, ca Plăpcianu, sau chiar Bugatti, precum Costeluş Căşuneanu. Se subînţelege că ai la activ nişte vrafuri de poze paparazzi cu Maria Marinescu, Gina Pistol sau Anna Lesko. Evident, părinţii contează cel mai mult. Ce-ar fi fost Claudiu Pătraşcu fără cele opt milioane de euro muncite de regretatul său tată, un avocat cât se poate de respectabil? Nu ştim. Dar presupun că nu ne-ar fi interesat. Pe de altă parte, femeia de Dorobanţi este o combinaţie de specii, «parazit şi răpitor, victimă şi agresor», crede Dragoş Vasile, care continuă: „Şmecherii de Dorobanţi sunt, de regulă, cei vânaţi de bambuistele de profesie, care urmăresc un singur lucru: să-şi simplifice viaţa. Excepţie fac, evident, vedetele. P-astea le vânează ei, şmecherii. Dau bine la CV, dau bine în tabloide (unii dintre ei, anonimi plini de bani, şi-au câştigat astfel notorietatea) şi le confirmă permanent status-ul“.
 
Oameni de afaceri, mârlani şi precupeţe
Ionuţ Popescu, consilier al premierului Emil Boc şi fost ministru al Finanţelor, îşi bea şi el cafeaua în Dorobanţi până acum trei luni şi crede că personajele din „Atlasul de mitocănie urbană“ surprind bine realitatea din terenul cafenelelor: „Eu ştiu bine campania şi mi se pare că personajele sunt foarte bine descrise. Dar acolo vin oameni de toate categoriile: şi oameni de afaceri, şi mârlani de Dorobanţi, şi precupeţe din piaţa de peste drum care vând legume şi fructe şi mai vin şi ele să bea o cafea. Nu cred că e altfel în Militari sau în Colentina. Dorobanţiul e un loc bun de întâlnire, chit că vii din Piaţa Victoriei, din nordul Capitalei sau de nu ştiu unde, e la o încrucişare de drumuri“.

Citeste articolul “Baietii si fetele de Dorobanti contraataca: ‘Mitocani si curve sunt peste tot. E o manipulare a maselor’integral in Cotidianul