Numarul dosarelor de faliment si lichidare aflate pe rol la sfarsitul anului 2008 a crescut cu 35,86%, respectiv cu 21,66%, fata de cel inregistrat in 2007, in timp ce numarul dosarelor de reorganizare a scazut cu 17,52%, potrivit datelor UNPIR.
Astfel, din cele 30.289 de dosare de insolventa aflate pe rolul instantelor de judecata la data de 31 decembrie 2008, 13.258 erau dosare de faliment (+ 35,86% fata de 9.758 inregistrate la finele lui 2007), 13.865 erau dosare de lichidare (+ 21,66% fata de 11.396 inregistrate la finele lui 2007) si numai 405 erau dosare de reorganizare (- 17,52% fata de 491, cat erau inregistrate la finele lui 2007), potrivit datelor Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR).
Potrivit presedintelui UNPIR, avocatul Arin Stanescu, in Romania este foarte greu sa reorganizezi o societate, in primul rand din cauza ca finantarea pentru continuarea activitatii se acorda foarte greu, dar si pentru ca firmele aflate in reorganizare sunt marginalizate atunci cand vine vorba sa participe la licitatii privind achizitiile publice.
“In Uniunea Europeana, inainte de criza, dar si acum, existau fonduri specializate care interveneau in astfel de situatii. Chiar si bancile, care se aflau deja cu credite in societatea respectiva, erau de multe ori de acord sa se dea un nou imprumut societatii daca se considera ca exista sanse. In Romania acest lucru nu exista, cu atat mai mult acum. (…) Mai e o problema care trebuie rezolvata. Legea achizitiilor publice spune ca o astfel de societate poate fi eligibila, dar poate fi respinsa, chiar daca se stie ca este un plan de reorganizare. Cum se poate redresa o astfel de societate cand cel care face achizitia publica spune ‘tu treci la o parte ca nu corespunzi’?”, a declarat Arin Stanescu.
Potrivit acestuia, sistemul nostru juridic e foarte bun din punct de vedere al falimentului, dar nu reuseste in partea de reorganizare. “Speram ca o sa iasa o noua lege care se afla in Comisia Juridica a Camerei Deputatilor, unde s-au facut unele propuneri de amendare si urmeaza ca si Guvernul sa fie de acord. Se numeste Legea privind salvgardarea intreprinderilor. Este o lege extrem de importanta, mai ales intr-o astfel de perioada de criza”, a adaugat Arin Stanescu.
Presedinte UNPIR considera ca aceasta initiativa va da o sansa mai buna redresarii societatilor aflate in insolventa, deoarece va introduce o procedura de mediere intre debitor si creditor fara a mai implica instanta de judecata.
Acesta a mai spus ca, in actualele conditii de piata, falimentul nu este o solutie viabila. “Este mai bine si pentru creditor, deoarece si pe piata falimentului situatia este la fel de rea ca pe piata generala. Daca nu vinzi nimic in piata nici in piata falimentului nu vinzi nimic, desi preturile ar trebui sa fie mai bune si mai atractive. Va pot spune ca avem un indicator foarte clar care arata scaderea valorii activelor valorificate. Inca nu avem statistica pe anul trecut (2008 – n.r.), insa stim statistica pe un an inainte, cand valoarea activelor valorificate s-a apropiat de jumatate de miliard de euro. In momentul de fata suntem destul de departe”, a completat Arin Stanescu.
Numarul dosarelor noi de insolventa a crescut, in primul trimestru al acestui an, cu 50% fata de perioada similara din 2008, ajungand la aproximativ 5.000, iar pana la sfarsitul anului ar putea depasi 20.000.
Potrivit datelor puse la dispozitie de UNPIR, in luna ianuarie, numarul dosarelor de insolventa a crescut cu 68,63%, fata de ianuarie 2008, in luna februarie numarul acestora s-a majorat cu 35,63 de procente, iar in luna martie, comparativ cu perioada similara a anului trecut, numarul dosarelor a inregistrat o crestere de 51,69%.