Numarul firmelor care si-au suspendat activitatea a crescut cu peste 1330%, in luna aprilie

Numarul firmelor care si-au suspendat activitatea a crescut cu 1330,3% in luna aprile 2009, comparativ cu aprilie 2008, de la 1.055 de suspendari de activitatea la nivelul intregii tari la 14.035, a anuntat Oficiul National al Registrului Comertului (ONRC).

In privinta dizolvarilor voluntare, comparativ cu aprilie 2008, in perioada 1 – 30 aprilie 2009 numarul acestora a inregistrat o crestere de 514,4%, de la 305 la 1.569.

De asemenea, statistica radierilor voluntare, realizata de Oficiul National al Registrului Comertului, in perioada aprilie 2009, arata o crestere a acestora de 279,7%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, de al 811 la 2.269.

Potrivit datelor ONRC, la sfarsitul lunii aprilie, in Romania activau 1.117.251 de comercianti, din care 324.734 erau persoane fizice, iar 792.517 erau persoane juridice.

NewsIn

Comisia Europeana cere scaderea preturilor si la apelurile telefonice interne

Comisia Europeana, care a impus o scadere a tarifelor de roaming, incearca sa obtina si o ieftinere a apelurilor interne, vizand taxele pe care operatorii de telefonie mobila le factureaza intre ei, relateaza AFP.

Bruxelles-ul vrea o scadere a sumelor facturate pentru fiecare conversatie operatorului persoanei care initiaza apelul de catre operatorul persoanei sunate. Acestea sunt de “patru pana la cinci ori mai mari” decat costurile transmiterii apelului, pe care trebuie sa le acopere, a explicat joi comisarul pentru concurenta Neelie Kroes. Ea urmareste sa le aduca la nivelul costurilor reale pana la sfarsitul anului 2012.

Din punctul de vedere al comisarului pentru telecomunicatii, Viviane Reding, acest lucru va duce la o “scadere a preturilor apelurilor pentru consumatori”, pentru ca aceste tarife “sunt, in cele din urma, incluse in facturile de telefonie in intreaga lume”.

Concret, CE a stabilit o metoda de calcul destinata organelor nationale de reglementare, care sa permita sa reduca aceste tarife la 1,5, pana la trei eurocenti minutul, fata de 8,55 de eurocenti in medie in prezent.

In prezent, acest tarif perceput pentru apelurile intre retele este mult mai mic in cazul apelurilor catre telefoane fixe, ceea ce reprezinta o “subventie indirecta”, de inteles la inceputul telefoniei mobile, dar care nu mai poate fi justificata in prezent, a subliniat Reding, precizand ca masura propusa de Bruxelles va antrena si o reducere a acestor diferente.

De pe urma sistemului actual profita, in primul rand, marii operatori de telefonie mobila, pentru ca mai multe apeluri intra in retelele lor.

“Operatorii istorici folosesc aceste tarife ca pe o masina de facut bani”, a acuzat Neelie Kroes. “Zeci de societati din Europa impun costuri inutile pentru sute de milioane de clienti”, a adaugat ea.

Spre deosebire de tarifele percepute pentru folosirea unui telefon mobil in strainatate, pe care Bruxelles-ul le-a plafonat deja, “aceasta escrocherie nu este evidenta pentru consumatori”, a insistat Kroes. “Dar problema este si mai importanta”, pentru ca afecteaza toate apelurile, a afirmat ea. Potrivit Bruxelles-ului, consumatorii europeni ar putea economisi mai putin de doua miliarde de euro pana in 2012.

Operatorii, in mod clar mai putin entuziasti, avertizeaza de mai multe luni ca vor trebui sa compenseze din alte parti. De exemplu taxand primirea apelurilor, asa cum fac deja americanii. Europenii platesc atunci cand sunt sunati numai in roaming.

In septembrie, numarul unu mondial in telefonie mobila, grupul britanic Vodafone, a avertizat ca 40 de milioane de europeni, care folosesc cartele preplatite si care primesc mai multe apeluri decat initiaza, ar putea renunta la telefoanele mobile.

Fara sa i se opuna, CE considera schimbarea “foarte improbabila”. “Un operator care ar schimba acest lucru ar risca sa isi piarda clientii in favoarea concurentei”, a amintit Bruxelles-ul joi.

“Recomandarea” prezentata joi nu are caracter obligatoriu, dar unele tari, precum Franta si Italia, au inceput deja sa scada aceste tarife de interconectare. Altele, mai putin cooperante, precum Bulgaria, Spania sau Germania, se afla deja sub supraveghere, iar Kroes nu a exclus posibilitatea lansarii unor proceduri antitrust. “In cazul in care comisarul Kroes si comisarul Reding pun aceasta recomandare pe masa, ea trebuie luata in serios”, a subliniat Reding.

Unul dintre acesti doi comisari poarta o cruciada impotriva ajutoarelor de stat ilegale si impotriva incalcarii concurentei, prin amenzi din ce in ce mai mari, celalalt nu este privit cu ochi buni de operatorii de telefonie mobila, dupa impunerea scaderii tarifelor de roaming.

NewsIn

Firmele nu se pazesc de prostia directorilor nici obligate de lege

Doar 10% dintre firme au incheiat pana acum asigurari de raspundere pentru manageri. Nimeni nu le verifica. Asigurarea de raspundere civila pentru managerii societatilor pe actiuni este obligatorie, insa nu se prea cauta. Acest lucru se intampla mai ales din cauza faptului ca nu exista nici o institutie care sa verifice daca firmele au incheiat astfel de polite la fel cum nu exista in lege nici o sanctiune clara care ar putea fi aplicata rauvoitorilor. Registrul Comertului, care ne informeaza ca in Romania erau inregistrate la finele anului 2008 aproximativ 9.300 de societati pe actiuni, spune ca, desi legea obliga managerii sa aiba o astfel de polita, ea nu apare pe lista documentelor ce trebuie prezentate pentru a infiinta o firma sau pentru a numi un manager.

Asadar nu intra in competenta Registrului Comertului si, prin urmare, ne recomanda sa ne “adresam Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) pentru a obtine mai multe informatii”. La CSA, acelasi raspuns.
 
“Va dati seama ce ar insemna ca CSA sa verifice toate firmele din Romania. Ar fi practic imposibil si de aceea nici nu intra in competenta noastra”, spun reprezentantii institutiei de reglementare. “Din ce am observat in piata exista mai multe abordari: companii care nu incheie deloc asigurare, companii care o incheie simbolic pentru sume asigurate modice si companii care incheie pentru sume asigurate mai mari, raportate la domeniul de activitate si marimea afacerii”, spune si Eduard Simionescu, manager in cadrul brokerului de asigurari Marsh.
 
Pana una-alta, nimeni nu contabilizeaza vanzarile de polite pentru manageri, insa, potrivit estimarilor, piata se ridica in 2008 la aproximativ 2 milioane de euro. Cum, potrivit broke-rului de asigurari Marsh, costul mediu al unei astfel de polite variaza intre 1.500 si 2.500 de euro, rezulta ca au fost incheiate aproximativ 1.000 de polite, adica nici 11% din cele 9.300 de societati pe actiuni din Romania nu au reusit sa incheie o asigurare care este obligatorie prin lege. Se pare ca exista insa loc pentru crestere. “In 2009 ne-am propus pastrarea numarului de polite si o crestere de 10-15% similara cu cea estimata la nivelul pietei de asigurari”, estimeaza Eduard Simionescu. Cu o crestere de 15%, am ajunge la 1.150 de polite, in continuare mult prea putine in comparatie cu numarul total de firme.
 
Cat costa incompetenta sefilor

O companie profitabila nelistata la Bursa se poate asigura pentru o suma de 500.000 de euro pentru o prima cuprinsa intre 1.500 si 2.500 de euro pe an, spun cei de la Marsh. Totusi, pretul variaza foarte mult in functie de mai multi factori. “Limita minima a sumei asigurate pentru o polita de asigurare de raspundere a managerilor incheiata la Allianz-Tiriac este de 100.000 euro. In acest caz, o prima de asigurare anuala se poate situa, orientativ, in jurul valorii de 1.500 euro”, spun si reprezentantii celei mai mari companii de asigurari din Romania. Calculul pretului unei polite de asigurare de raspundere a managerilor ia in consideratie limita raspunderii, cifra de afaceri a companiei, numarul de pozitii manageriale asigurate prin polita, experienta manageriala, istoricul daunelor. “O polita de asigurare de raspundere a managerilor acopera prejudiciile provocate companiei, actionarilor, angajatilor, statului, clientilor si altor terti, decurgand din deciziile eronate luate de persoanele asigurate, in exercitarea functiei, prin care se incalca legislatia, normele, procedurile, competentele din cadrul companiei conduse”, explica cei de la Allianz- Tiriac.

Cotidianul

Banca saracilor si-a deschis sediu in New York

Muhammad Yunus, patronul Grameen Bank, institutie financiara specializata in acordarea de micro-credite persoanelor sarace, proiect cu care a castigat Premiul Nobel pentru economie, si-a deschis in urma cu cateva luni prima filiala din SUA in orasul considerat centrul capitalismului mondial, New York.

In scurta existenta pe pamant american, banca a atras deja 600 de clienti, majoritatea femei interesate in obtinerea unor sume cuprinse intre cateva sute si cateva mii de dolari, necesari derularii unor afaceri de mici dimensiuni sau finantarii unor cursuri de reconversie profesionala. Valoarea totala a imprumuturilor acordate a ajuns la 1,5 milioane dolari.

In comparatie cu majoritatea institutiilor de credit din Statele Unite, care se chinuie sa-si recupereze banii de la rau platnici, patronul Grameen Bank spune ca rata de returnare este de aproape 100%. “Microcreditarea a fost unul dintre putinele domenii neafectate de criza. Dupa doi ani de turbulente economice, afacerile merg inca foarte bine”, spune Yunus.

http://www.banknews.ro/stire/27834_banca_saracilor_si-a_deschis_sediu_in_new_york.html

Cat costa, de fapt, electronicele

Preturile electronicelor sunt mult mai mari decat costurile de productie ale acestora. Fabricantii ne cer bani si pentru marca.

Preturile electronicelor sunt, in cele mai multe cazuri, de doua sau trei ori mai mari decat costurile de productie ale acestora. Spre exemplu, un televizor LCD Samsung, modelul LN- R408DX, cu diagonala de 100 de centimetri se fabrica cu 295 de dolari, conform companiei de consultanta iSuppli. Televizorul se vinde insa in magazine la preturi de peste 1.200 de dolari.

Lista poate continua. In Romania, cine cumpara la liber de la Orange un telefon iPhone 3G de 8 GB, achita 507 euro (660 de dolari). Insa costul de productie al terminalului mobil, suportat de Apple, este de doar 173 de dolari. Americanii de la Apple sunt “experti” in a face profit cu costuri de productie reduse. Constructia unui exemplar din ultima generatie de iPod Shuffle costa aproape 22 de dolari, dar compania americana vinde playerul muzical la pretul recomandat de 79 de dolari. In Romania, modelul poate fi achizitionat on-line la un pret si mai piperat, de circa 350-400 de lei.

Integral in Evenimentul Zilei

Pretul corect al caselor inca nu exista

Intr-o piata blocata in care tranzactii nu prea exista, analistii nu reusesc sa aprecieze pretul corect pentru o casa, insa toti apreciaza ca acesta se afla inca pe un palier inalt de unde mai trebuie sa scada.  “Pretul corect este dictat de piata, este acela la care se incheie tranzactiile. Or, in momentul de fata, pe piata imobiliara din Romania, numarul tranzactiilor este extrem de scazut.

Trendul descendent care a inceput sa se manifeste in a doua jumatate a anului trecut, va continua si in perioada care urmeaza. Suntem inca departe de punctul minim”, a declarat pentru Curierul National Daniel Crainic, marketing manager al site-ului imobiliare.ro. El a mai spus ca orice afirmatie cu privire la  nivelul pretului corect pentru o proprietate imobiliara este speculativa.

“Pretul corect e cel suportat de piata si acceptat de cumparatori. Cert este ca  pretul cerut in prezent de proprietari, agentii imobiliare sau dezvoltatori este perceput in continuare ca fiind exagerat”, a subliniat reprezentantul imobiliare.ro.
“Preturile locuintelor mai pot sa scada cu inca 10-15%”, a declarat pentru Curierul National Dragos Cabat, analist financiar CFA.

Din perspectiva CEO Kiwi Finance, Anca Bidian, locuintele noi inca sunt scumpe, de aceea vede ajustari pe acest segment. “Avem un raport mediu intre pretul pe metru patrat si venitul mediu de 2, ceea ce arata o convergenta a preturilor cu puterea de cumparare a populatiei. In ansamblurile noi preturile sunt inca pe un palier inalt, aproximativ la nivelul lunii martie 2008, drept urmare vedem in continuare o corectie pe acest segment”, a spus Bidian. Insa ea apreciaza ca in momentul de fata preturile locuintelor din blocurile vechi au atins un nivel corect si sustenabil.

Sistemul ratelor ramane varianta de baza, dar oamenii sunt extrem de precauti

Dar cand vine vorba de achizitia unei case luand in calcul un venit mediu ne confruntam cu paradigma in care 2 soti se vad nevoiti sa plateasca pentru o casa chiar si 30 de ani. “Intr-adevar, poate deveni frustrant si apasator gandul indatorarii pentru 30 sau 35 de ani. Pe de alta parte, insa, toti romanii isi doresc sa devina proprietari, e o caracteristica a culturii noastre sinonima cu notiunea de siguranta si implinire sociala; ceea ce este de fapt si principala cauza pentru care romanii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru o proprietate in raport cu veniturile lor, in comparatie cu alte popoare”, a precizat Daniel Crainic.

Legat de aceasta situatie intalnita in mod frecvent in Romania in care romanii se indatoreaza la banci pana la 35 de ani pentru a avea o casa, Anca Bidian sustine ca acest “sistem este singurul model cunoscut si functional”. Insa in momentul de fata “oamenii au devenit foarte precauti cand este vorba de imprumuturi. Reluarea creditarii in care toti jucatorii de pe piata imobiliara isi pun speranta probabil ca nu va avea un efect imediat”, a completat Crainic.

Pe orice piata matura, preturile sunt corelate cu puterea de cumparare, cu veniturile cumparatorilor.  “Insa preturile locuintelor din Romania au ajuns la valorile celor din Uniunea Europeana mult mai rapid decat au ajuns salariile”, a explicat Dragos Cabat.

Daca vorbim de locuintele vechi, ele sunt in proprietate totala la populatie in proportie de peste 90%, una din cele mai mari din lume. “In aceasta ecuatie numarul tranzactiilor imobiliare din ultimii ani reprezinta doar 13%, iar preturile au explodat pentru ca cererea a fost supradimensionata fata de oferta.

Preturile apartamentelor noi in schimb au fost alimentate de oferta speculativa off-plan foarte abundenta in ultimii 2 ani in Romania. Consider ca aceasta oferta va cunoaste modificari consistente in urmatorii 2 ani: pret, conditii contractuale, perioade de garantie, locatii si facilitati utilitare de infrastructura, transport, scoli, magazine, regim juridic al actelor de proprietate” – a explicat reprezentanta Kiwi Finance.

Integral in Curierul National

Fiscul nu iarta datoriile, dar te lasa sa le alegi

ANAF pregateste amanarea contului unic pentru vremuri mai bune. Fiscul ramane neinduplecat chiar si pe timp de criza. Sorin Blejnar, seful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), a declarat, intr-un interviu acordat EVZ, ca nu ia in considerare in niciun caz posibilitatea esalonarii, scutirii sau a amanarii platilor contributiilor sociale si a impozitelor nici pentru companiile de stat, nici pentru cele private. “Singura facilitate pe care sunt de acord sa o oferim agentilor economici, in urmatoarea perioada, este sa le lasam lor initiativa sa directioneze platile catre bugetele administrate de ANAF pe tipul de impozit pe care vor sa-l plateasca”, ne-a spus Blejnar.

Printr-un act normativ, contul unic in care sunt virate, in prezent, toate taxele si impozitele va fi suspendat pana la sfarsitul acestui an. Dupa o analiza a impactului acestei decizii, Fiscul va hotari daca se va proceda la fel si in 2010.

Integral in Evenimentul Zilei

Circa 80% dintre romani se plang de efectele crizei

Opt din zece romani afirma ca resimt in plan personal consecintele crizei financiare mondiale si considera ca nivelul de trai va continua sa se deterioreze in urmatorii 5 ani. Totusi, o treime are incredere ca guvernul va reusi sa combata efectele recesiunii, in timp ce 23% asteapta solutii din partea UE.

Criza i-a afectat direct pe 58% dintre europeni, potrivit unui Eurobarometru derulat in ianuarie-februarie 2009 si dat ieri publicitatii, iar romanii se declara printre cei mai “loviti”, dupa unguri si lituanieni. Astfel, 79% dintre conationali afirma ca situatia personala le-a fost atinsa de recesiune, iar 75% se arata pesimisti in ceea ce priveste efectele actualei crize in urmatorii cinci ani asupra nivelului de trai. In acelasi timp, circa 44% dintre romani sunt de parere ca adoptarea monedei unice europene ar fi atenuat efectele crizei, iar 35% doresc accelerarea procesului de convergenta la euro, arata  Eurobarometrul.

La nivel UE, preferinta pentru euro sau moneda nationala a fiecarui stat indica niveluri similare de incredere, de 45%. Totusi, in Ungaria, 61% dintre cei intervievati ar fi preferat euro ca moneda nationala in perioada crizei, in timp ce doar 17% dintre bulgari ar fi vrut sa fie, acum, in zona euro. Daca la nivel european, se observa o incredere mai puternica in masurile concertate ale forurilor UE pentru salvarea economiei (circa 17%), pe plan national, Guvernul se bucura de mai mult sprijin.

Astfel, 32% dintre conationali considera ca Executivul va reusi sa combata efectele crizei, in timp ce 23% asteapta solutii de la liderii UE, 10% considera ca masurile cele mai eficiente vor veni din partea Statelor Unite, iar 9% se bazeaza pe FMI. In plus, 11% dintre romani considera ca grupul celor mai bogate opt state ale lumii (G8) poate oferi cele mai bune raspunsuri impotriva recesiunii. La nivel UE, un sfert dintre cetateni are incredere in solutiile propuse de G8. In schimb, 4 din 10 europeni considera ca guvernele nu au derulat, pana in prezent, suficiente masuri anticriza.

Gardianul

Ministrul IMM-urilor: Introducerea impozitului forfetar in perioada de criza nu este oportuna

Ministrul IMM-urilor, Constantin Nita, a declarat, la Brasov, ca nu considera oportuna introducerea, in aceasta perioada de criza, a impozitului forfetar in varianta propusa de Guvern.

“Eu sunt adeptul impozitului forfetar, dar nu este inca oportuna introducere acestuia, avand in vedere situatia de criza. Prin urmare, urmeaza ca in bugetul pe 2010 sa revedem toata aceasta structura a impozitarii si sa vedem daca putem sa marim cifra pe care putem sa o aplicam sau trecem la impozitul forfetar adevarat“, a spus Constantin Nita (foto), dupa cum arata NewsIn.

“Eu sunt adeptul impozitului forfetar, dar nu este inca oportuna introducere acestuia, avand in vedere situatia de criza. Prin urmare, urmeaza ca in bugetul pe 2010 sa revedem toata aceasta structura a impozitarii si sa vedem daca putem sa marim cifra pe care putem sa o aplicam sau trecem la impozitul forfetar adevarat“, a spus Constantin Nita (foto), dupa cum arata NewsIn.
Ministrul IMM-urilor a precizat ca in Romania nu se aplica un impozit forfetar, ci un impozit minim obligatoriu, adaugand ca se face o mare confuzie intre cele doua notiuni.

“Impozitarea trebuie privita intr-o anumita forma. Se face o confuzie puternica. Impozitul forfetar nu este ceea ce aplicam noi acum. Impozitul forfetar ca definitie este cu totul altceva. Acesta este un impozit minim obligatoriu pe care l-a impus Guvernul si Ministerul de Finante“, a declarat ministrul IMM-urilor, in cadrul unei conferinte de presa.

Nita a explicat ca impozitul forfetar este acel impozit care se stabileste pe activitate, este stabilit intre anumite limite si are nevoie de o abordare amanuntita si elaborata. “Ministerul de Finante nu avea timpul necesar sa stabileasca un impozit forfetar si atunci, probabil s-a luat dupa cifra de afaceri. Impozititul forfetar nu este in momentul de fata aplicat“, a mai spus ministrul.

Firmele care au o cifra de afaceri mai mica de 12.000 de euro vor trebui sa plateasca anual la stat un impozit minim de 500 de euro, a declarat, pe 9 aprilie, ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, adaugand ca firmele care nu pot plati nici macar aceasta suma nu-si justifica existenta.

“Daca nu poti plati nici macar 500 de euro la stat, anual, inchide! Nu avem de unde plati investitiile si nu avem cum sa luam alte masuri economice daca firmele nu-si platesc taxele”, a precizat Pogea.

http://www.wall-street.ro/articol/Economie/63121/Ministrul-IMM-urilor-Introducerea-impozitului-forfetar-in-perioada-de-criza-nu-este-oportuna.html

Speriati de criza, romanii regreta creditele luate in ultimii doi ani

Criza financiara pare sa-i fi facut pe romani mai putin dornici de a trai pe datorie si cu un vadit apetit de a pune bani deoparte, cel putin asa reiese dintr-un studiu realizat de compania de asigurari Aviva luna aceasta, la nivel national. Analistii privesc cu suspiciune rezultatele analizei si remarca situatia economica dificila in care se gaseste populatia, cu posibilitati limitate de a economisi bani in banci, in ciuda dobanzilor ridicate la depozite din ultimele luni.

In mod sigur, criza i-a trezit la realitate pe multi dintre cei care in ultimii doi ani s-au indatorat la banci. Constienti de situatia actuala, un sfert dintre romani declara ca ar fi luat credite mai putine sau cu o valoare mai mica. Daca ar putea da timpul inapoi cu unul sau doi ani, 54% dintre repondenti ar fi inceput un plan de economisire pentru a avea acces la o rezerva de bani in astfel de momente. 49% dintre cei chestionati spun ca ar fi ales sa investeasca sume mai mari, iar 52% isi doresc sa fi fost suficient de inspirati atunci pentru a investi in euro.

Viata bate studiile

Desi raspunsurile demon­streaza clar teama populatiei fata de recentele schimbari economice, specialistii se arata precauti in interpretarea rezultatelor. “Orice studiu facut post factum da alte rezultate decat in mod normal si de aceea sunt sceptic in privinta concluziilor”, a declarat pentru Gandul Dragos Cabat, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari – CFA Romania. El considera ca economisirea nu a crescut in mod spectaculos, cu toate ca in ultimele luni bancile au venit cu oferte atractive la depozite, chiar de 16%. “Posibilitatile de economisire ale romanilor sunt limitate, pentru ca nu sunt mai multi bani in sistem”, adauga el. Datele bancii centrale arata ca depozitele in lei ale populatiei au urcat cu 2,7% in februarie comparativ cu ianuarie, in timp ce economisirea in valuta a avut un avans de 0,4%. In cazul firmelor, s-a inregistrat o scadere de 2,4% la lei, respectiv de 1,6% la valuta.

Consumul, în scădere

Acum, peste 57% dintre români consideră că situaţia actuală se datorează în totalitate deciziilor luate acum unul sau doi ani.

Într-adevăr, în acea perioadă, creditarea a crescut cu 40% pe an, în condiţiile în care băncile ofereau împrumuturi fără a impune prea multe condiţii. Efectele negative ale acestei situaţii se văd abia de puţin timp. Din ianuarie până în februarie 2009, populaţia şi firmele din România au adunat restanţe de aproape 726 milioane de lei la creditele contractate şi care, însumate la restanţele mai vechi, dau un total de 4,25 miliarde de lei (aproape un miliard de euro). Mai bine de jumătate din restanţele începutului de an (aproximativ 374 milioane de lei) sunt la credite în valută, care au crescut cu 25,6% într-o singură lună, mult mai rapid decât la cele în lei, care au avansat cu 17%, potrivit datelor oficiale ale Băncii Naţionale a României.

Dacă se ţine cont şi de creşterea numărului şomerilor, dar şi de veştile proaste din economie, este de înţeles de ce consumul a scăzut în ultima perioadă. Datele Eurostat arată că, în luna februarie, volumul comerţului de retail din România a avut cea mai mare scădere din Uniunea Europeană, de 7,9%, faţă de ianuarie.

http://www.gandul.info/economia/speriati-de-criza-romanii-regreta-creditele-luate-in-ultimii-doi-ani.html?3936;4220258